O firmă cu "rădăcini" vieneze va realiza proiectul tehnic al primului pod care va fi construit în Timișoara în ultimele decenii. Până la finele anului, dacă totul merge bine, ar trebui finalizată toată documentația pentru podul Jiul. Primarul Nicolae Robu estima, în 2013, că e nevoie de cinci poduri noi în Timișoara.
La finele lunii mai, Primăria Timişoara a iniţiat procedura de achiziţie pentru serviciile de proiectare pentru construirea unui nou pod peste Bega, în continuarea străzii Jiul, între splaiurile Nicolae Titulescu şi Tudor Vladimirescu. Cu un preț estimat de 218.000 lei, fără TVA, lucrarea a fost adjudecată de firma VCE Viena Consulting Engineers SRL, filiala din București a unei societăți austriece, pentru 90.000 de lei, fără TVA. "Termenul de elaborare pentru studiul de fezabilitate este de 120 de zile, iar cel pentru proiectul tehnic, de 60 de zile. S-a licitat și SF, și PT. După ce se recepționează SF, se aprobă în CLT și se trece la PT", a declarat primarul Nicolae Robu. Conform acestuia, podul va avea patru benzi, piste de biciclete, câte una pentru fiecare sens, și trotuare. În 2013, Robu anunța că în Timișoara ar fi nevoie de construirea a cinci noi poduri peste Bega, totul pentru fluidizarea traficului. Acestea ar urma să fie amplasate pe strada Jiul, în zona Solventul, în zona Bobâlna şi în vecinătatea Podului Decebal, unul în amonte şi altul în aval, în zonele ILSA şi Parcul Copiilor. Primul dintre ele, în ordinea importanței, ar fi exact cel din zona Jiul, pentru care costurile estimate de realizare efectivă ar fi de cinci milioane de euro. Primarul spune că bugetul local ar putea suporta această investiție.
sursa:debanat