Studenti din 30 de tari vin o saptamana la Timisoara: incepe ISWInT

Studenti din 30 de tari vin o saptamana la Timisoara: incepe ISWInT

Unul dintre cele mai importante festivaluri studențești din țară, ISWInT, ajuns la ediția cu numărul 22, stă să înceapă. Participanții vin din 30 de țări, atât din UE, cât și din Indonezia sau Mexic. Vor fi dezbătute teme diverse, la baza proiectului fiind importanța educației și multiculturalității. Din festival nu va lipsi nici celebra paradă a studenților.

Cu o tradiție de 21 de ani, festivalul ISWInT revine și în acest an cu o nouă ediție la Timișoara. Evenimentul datează încă din anul 1994, iar studenții de la Liga AC a Universității Politehnica au găsit mereu moduri inedite pentru a discuta despre multiculturalitate, educație și dezvoltarea societății. Pentru ediția cu numărul 22, care se desfășoară în perioada perioada 24 iulie – 2 august, tema este „Develop Yourself, Design the Future”. „Aceasta a fost aleasă în contextul în care tot mai puțin tineri sunt implicați în societate și încercăm ca prin dezvoltarea personală a acestora să-i convingem să ajute cât mai mult societatea, să creeze idei noi”, spune Victor Dobrescu, coordonatorul ISWInT 2015. Pentru ediția din acest an au aplicat peste 500 de persoane, dintre care au fost selectate 200. Acestea provin din 30 de țări, atât din Uniunea Europeană, dar și Mexic, Indonezia, Nigeria sau Egipt. Interesant este faptul că tinerii din Indonezia și Nigeria devin tot mai interesați de festivalul de la Timișoara. Vor fi nu mai puțin de 70 de workshop-uri, pe diferite domenii. Toate au însă în comun promovarea multiculturalității și a dezvoltării personale.

Ediția 2015 a ISWInT va fi deschisă oficial loc pe 24 iulie, unde participanții la eveniment vor avea ocazia să se cunoască într-un cadru festiv. Sâmbătă, de la ora 16, pe pietonala Mărășești, participanții, dar și timișorenii de toate vârstele vor putea face ocolul lumii într-o zi. Un alt eveniment spectaculos, devenit deja tradiție, este „Parada ISWInT”, programată vineri, 31 iulie. Aceasta se va desfășura pe traseul Aleea Studenților – Piața Libertății și va începe la ora 21,30. Sunt așteptate peste 250 de persoane și nu vor lipsi steagurile, pancartele, muzica și vuvuzelele. ISWInT se încheie duminică, 2 august, la Filarmonica Banatul.

sursa:debanat

Parerea ta:

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou