Nu putine persoane, unele chiar foarte tinere, se plâng de umflarea picioarelor, iar de multe ori sezonul cald accentueaza aceasta problema, din mai multe motive. În functie de starea psihica, ele considera aceasta manifestare ori o simpla consecinta a statului îndelungat în picioare, ori semnul unei boli mai mult sau mai putin grave. De obicei, umflarea unor zone ale corpului apare prin retinere locala de lichide, dar si din alte cauze (infectioase, inflamatorii, traumatisme, blocajul unor vase de sânge etc.) si poarta numele de edem.
Edemele sunt localizate cel mai frecvent si sunt mai usor de depistat la nivelul gambelor, cauza fiind, în cele mai multe cazuri, insuficienta venoasa cronica provocata de statul prelungit în picioare, dar si varicele, obezitatea (cauza frecventa, dar greu de acceptat de catre persoana afectata de edeme) sau o structura de calitate mai slaba calitativ a vaselor sangvine. Nu trebuie însa neglijat faptul ca tot la gambe apar si edemele din bolile de rinichi (tesuturile respective sunt albe, moi si pufoase, ca o coca), din bolile de inima (sunt dure si reci) sau din ciroza hepatica (se însotesc de obicei de ascita, adica lichid în abdomen). Edemele localizate la fata (edemele pleoapelor) sunt si ele depistate relativ usor, deoarece fiecare om se priveste în oglinda. Apar de obicei în bolile de rinichi, dar si prin iritatie locala, din cauza cremelor si fardurilor, în cazul unui somn neodihnitor sau insuficient, ori în traumatisme locale.
Mai mult, exista si situatii în care edemele sunt generalizate: apar la fata, pe abdomen, la membrele inferioare si uneori chiar la cele superioare. Aceasta situatie este semnul unor boli mai grave: insuficienta cardiaca, ciroza hepatica, boli de rinichi cu pierderi mari de proteine prin urina, pierderi de proteine prin mucoasa intestinala, în caz de diaree cronica, lipsa de absorbtie a proteinelor din tubul digestiv sau hipotiroidie (functionare lenta a glandei tiroide).
Uneori observam ca se umfla doar o mica zona, asimetric, si atunci vorbim despre edeme localizate. Ele sunt generate de obicei de o cauza locala infectioasa (erizipel, noduli tuberculosi sau reumatismali), inflamatorie sau de existenta unei tumori în profunzime.
Nu trebuie sa uitam ca exista si unele medicamente care pot da edeme: nifedipina, cortizon sau unele antiinflamatoare.
Diagnosticarea edemelor se face simplu, prin examinarea zonei respective (membrele inferioare, abdomen etc.); tesuturile sunt mai umflate decât în mod normal, iar la apasarea prelungita a zonei cu degetul (câteva secunde) apare o adâncitura care persista câteva secunde. Daca am aflat ca avem edeme nu este suficient a le trata, este nevoie si de depistarea cauzei lor, lucru care se face de obicei prin explorari mai mult sau mai putin laborioase ale functiei ficatului, rinichilor, inimii sau glandei tiroide.
Tratarea edemelor înseamna tratarea cauzei care a dus la aparitia lor. Majoritatea cazurilor de acest fel se trateaza cu regim fara sare si cu diuretice, dar nu sunt rare situatiile în care este nevoie de tratamente speciale: în ciroza sau în bolile renale este nevoie si de albumina sau plasma, în tromboflebita de anticoagulante, în erizipel de penicilina si asa mai departe.
sursa:revistamagazin