Finalizarea lucrarilor pe lotul 2 din autostrada Timisoara – Lugoj depinde de conditiile meteorologice

Finalizarea lucrarilor pe lotul 2 din autostrada Timisoara – Lugoj depinde de conditiile meteorologice

Cea mai arzătoatre problemă legată de infrastructura din Timiş la ora actuală este lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj. Aşa cum am anunţat deja pe Tion.ro, stadiul lucrărilor la această bucată de autostradă este unul avansat, dorindu-se inaugurarea lotului în acest an. Se pare că în acest moment finalizarea lucrărilor depinde doar de starea vremii.

Vom putea circula în acest an pe autostradă de la vamă până la nodul de la Traian Vuia? Dacă vremea ţine cu constructorul, da. În acest moment, lucrarea este finalizată în proporție de 85,95 de procente din total, mai sunt anumite părţi unde mai trebuie turnat asfalt, conform Hotnews, care citează informaţiile oferite de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Discuţiile legate de finalizarea sau nu a acestui lot erau la un moment legate de anumite diferende financiare între constructor şi CNADNR, mai precis de o anumită eşalonare a plăţilor. Din cauza acestei situaţii, la un moment dat a avut loc şi o oprire a lucrărilor.  Disputele au fost rezolvate între timp, lucrările au avansat şi cele două luni şi jumătate până la finalul anului oferă posibilitatea deschiderii acestui tronson de autostradă.

În acest moment, constructorii depind doar de vremea de afară pentru a finaliza lucrările, acestea fiind în cea mai mare parte finalizate. Din păcate, există posibilitatea deschiderii lotului doar pe o lungime de şase kilometri, care să facă legătura între nodul de la Topolovăţ şi începutul primului lot din Lugoj – Deva, ceea ce ar permite şi dechiderea celor zece kilometri închişi circulaţiei din această autostradă. Vă reamintim că cei zece kilometri din A1, între Şanoviţa şi legătura cu A6 de lângă Lugoj, sunt în acest moment închişi circulaţiei din cauză că la Şanoviţa nu a fost prevăzut un nod de intrare pe autostradă.

Odată deschis, acesta ar oferi şoferilor posibilitatea să circule pe autostradă de la vama Nădlac până la Traian Vuia, mai precis la capătul primului lot al autostrăzii Lugoj Deva.

Lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj are 25,6 kilometri şi face legătura dintre lotul 1 al acestei autostrăzi şi lotul 1 din Lugoj – Deva. Valoarea contractului de execuţie pentru acest lot a fost de 423 de milioane de lei. Contractul de execuţie a fost semnat în luna decembrie a anului 2014, începerea lucrărilor având loc în ianuarie 2015, durata asumată prin contract pentru execuţie fiind 72 de luni. Finalizarea lucrărilor era programată pentru jumătatea anului 2016, dar cel mai probabil aceasta va avea loc în acest an.

sursa:tion.ro

Parerea ta:

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou