Un succint tur de orizont printre cluburile timișene din eșaloanele 3, 4 și 5 dar și despre juniori sau arbitri, cu mențiunea că ar mai fi deja, fie și în plină vacanță de vară, o formație divizionară ”D” care și-a reluat pregătirile. Așadar…
Campioana ligii a patra timișene, ASU Politehnica Timișoara, mai are două săptămâni și jumătate de relaxare, după care va reveni din nou pe dreptunghiul verde. Un sezon reuşit, încununat cu o promovare în liga a III-a grație unui clar 5-1 în meciul tur de baraj, este răsplătit pentru trupa pregătită de Sorin Brîndescu şi Antonio Foale cu o binemeritată vacanţă. Pregătirile pentru noul sezon vor demara însă la finele decadei următoare, pe 20 iulie, la ”Baza II”.
Millenium Giarmata, părăsită de antrenorul principal Rică Neaga şi cel pe care îl înlocuia, directorul sportiv Călin Cojocaru, dar și de jucătorii cărora le expiraseră angajamentele sau împrumutul, mai au momentan, la ora vacanței de vară, doar 8 sportivi sub contract, și anume Bârză, Domşa, Gârba, Stoica, Ştefan, Mihai, Ilinca și căpitanul Răzvan Leucă, totodată consilier local în administrația Giarmatei, care a explicat că ”sunt mulţumit de Călin Cojocaru, care a ţinut echipa timp de 6 ani, făcând numai lucruri bune. Este un lucru mare şi ar trebui să ia exemplu mulţi din comună, care au firme. Pregătirile vor demara pe 15 iulie şi atunci vom şti cu cine pornim la drum”. Iar Millenium e și în căutare de antrenor…
Vulturii Lugoj, echipă a părții a doua a sezonului recent încheiat în C4, în care a încheiat pe locul 3, a luat la rândul ei o binemeritată vacanţă, în frunte cu antrenorul Cosmin Petruescu. Singurul jucător care şi-a dorit să nu mai rămână la divizionara C este Răzvan Magdaş, dornic să joace la o grupare din liga a IV-a. Pregătirile vor începe în localitate pe 16 iulie.
În privința vicecampioanei din C4, CS Nuova Mamma Mia Becicherecu Mic, ”nu se pune problema desfiinţării echipei”, vehiculată prin unele cercuri. ”Am promovat şi de două ori la rând am încheiat pe locul secund în Liga 3 dar şansa ne-a privat de o promovare în divizia secundă. Vom demara pregătirile pe 6 iulie, în localitate, şi vom cunoaşte toate detaliile în privinţa noului sezon”, ne-a declarat Sorin Bălu.
Flacăra Arsenal Făget este în schimb prima echipă din ligile inferioare care a demarat deja pregătirile pentru noul sezon, pe 29 iunie, sub comanda lui Adrian Brazovan, sub comanda căruia s-a reunit întreg lotul de jucători. Primul meci de verificare va fi sâmbătă, acasă cu Foresta Mănăştiur.
CFR Timişoara va continua în calitate de divizionară D! În urma barajului câştigat de ASU Politehnica, promovată în Liga 3, gruparea de la Gara de Nord va rămâne și pe mai departe în liga a IV-a însă fără a mai colabora cu LPS Banatul. Se vor reîntoarce în schimb la echipă jucătorii plecaţi în ”ţările calde” şi vor strânge rândurile pentru a demara în noul sezon al ligii a IV-a. Se vor mai alătura lotului și componenți de la echipa a II-a, pregătiţi de acelaşi neobosit Adrian Brazovan. Iar antrenamentele vor începe la sfârşitul săptămânii viitoare.
În liga a V-a, AS Voința Biled a depus într-adevăr un memoriu pe adresa FRF și așteaptă verdictul în termen de 30 de zile dar, ținând cont că n-a deschis ușa pentru o audiență la forul federal, răspunsul se anunță a fi ca și sigur: ACS Poli II este elevată în Divizia D Timiș.
Iar apropo de ACS Poli II, un junior B din generația 1999, și anume Andrei Mezin, poartă tratative pentru a rămâne în continuare la gruparea de pe ”Dan Păltinișanu”, discuțiile ducându-se cu ”cei 4 magnifici” de la conducerea clubului. Însă după preluarea lui Vlad Dragomir de către englezii de la Arsenal şi-a mai luat zborul peste hotare şi un alt junior B al timișorenilor, și anume Marius Marin, spre Germania.
Arbitri timișeni pe picior mai mare, de Liga I! În perioada 29 iunie – 3 iulie, Patricia Samsudean, asistent, purtător de ecuson FIFA, Flavius Roşu – central, şi Raul Ghiciulescu – asistent, au fost invitaţi să participe la cursul pentru arbitri din Liga I, care se desfăşoară la Mogoşoaia. Invitația a survenit în urma monitorizării prestației celor trei în aparițiile din ediţia trecută a campionatului. Iar conform testelor fizice, toţi cei trei împărțitori ai dreptății din lotul timișean au reuşit cu brio, urmând testul video şi cel teoretic.
sursa:sporttim