Ca orice alt locuitor al Statelor Unite ale Americii, Woody Allen este vrăjit de farmecul actriței Emma Stone.
Regizorul în vârstă de 79 de ani a colaborat cu aceasta la două dintre filmele sale, “Magic in the Moonlight” și “Irrational Man”, și recunoaște că a fost de-a dreptul vrăjit de actriță: “Alura ei este totul: e frumoasă, e deșteaptă, e talentată, e sexi, e inteligentă, poate face comedie, poate face lucruri serioase, cântă, dansează, e o plăcere să lucrezi cu ea.”
“Cred că va fi cel mai mare star feminin din America în următorii câțiva ani… E fenomenală… Știi, este pur și simplu o plăcere să vii la 7:30 dimineața pe platou și acolo să fie Emma Stone: inima ta își ia o doză de adrenalină”, a adăugat Allen.
Deși mulți deja i-au pus acesteia eticheta de “noua muză a lui Woody”, regizorul afirmă că nu au în plan să colaboreze pentru un nou film prea curând.
Foto: Hepta