Doua masini distruse in urma unui accident la pasajul Jiul din Timisoara

Doua masini distruse in urma unui accident la pasajul Jiul din Timisoara

Două mașini au fost distruse în urma unui spectaculos accident petrecut sâmbătă seara la pasajul Jiul din Timișoara.

Din primele informații obținute la fața locului, accidentul s-a petrecut după ce șoferul unui Peugeot, care circula pe bulevardul Republici dinspre centru spre Gara de Nord, a intrat în plin într-un Audi care venea dinspre bulevardul Circumvalațiuni și se îndrepta spre strada Jiul.

PUBLICITATE
 

În urma impactului devastator, autoturismul Audi a fost proiectat în ușa unui restaurant aflat la colțul dintre bulevardul Republicii și strada Jiul, iar autovehiculul Peugeot a rămas blocat pe un scuar aflat în mijlocul trecerii de pietoni.

Din fericire, în urma accidentului niciuna dintre cele patru persoane aflate în cele două mașini nu a pățit nimic, doar toți au tras o sperietură zdravănă. Ambele mașini, însă, au fost serios avariate.

Polițiștii au început cercetările și încearcă să afle cine se face vinovat de accident deoarece unul dintre șoferi susține că a intrat în intersecție pe culoarea verde, în timp ce al doilea șofer spune că a trecut pe culoarea galbenă a semaforului.

www.tion.ro

 

Parerea ta:

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou