Cercetarile continua in cazul fraudei la BAC de la Faget. Acum sunt audiati profesorii!

Cercetarile continua in cazul fraudei la BAC de la Faget. Acum sunt audiati profesorii!

Dacă credeaţi că peste frauda la Bacalaureat de la Liceul „Traian Vuia” din Făget s-a aşternut liniştea, ei bine… nu e aşa. Au fost eliminaţi 143 de elevi de la acest liceu pentru că au copiat sau au contribuit la fraudarea Bacalaureatului, doar 30 au promovat, iar acum a venit rândul supraveghetorilor şi profesorilor din comisia de examen să intre în cercetări. 

Nu mai puţin de 45 de cadre didactice de la acest liceu vor fi supuse cercetărilor în aceste zile. Asta după ce comisia de cercetare a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş şi procurorii au urmărit înregistrările de pe camerele de supraveghere și au ajuns la concluzia că şi supraveghetorii au avut un aport destul de consistent la faptul că elevii au copiat.

Iar dacă elevii au fost eliminaţi din examen şi nu vor putea participa la două sesiuni ale Bacalaureatului, în cazul profesorilor sancţiunile pot merge până la desfacerea contractului de muncă.

Au fost nominalizaţi cei care fac parte din comisia de cercetare a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, iar profesorii urmează să fie audiaţi, conform Legii 1 şi a Codului Muncii. Astfel, vor fi audiaţi supraveghetorii din sală, cei de pe coridor, toţi profesorii care fac parte din comisia judeţeană de Bacalaureat nr. 16 din Făget. Unii au avut calitatea de membri, alţii de asistenţi.

Comisia de cercetare disciplinară are cinci membri, patru sunt permanenţi, iar al cincilea este un membru de la sindicatul din care face parte fiecare membru (cadru didactic) al comisiei de BAC de la Făget cercetat disciplinar.

sursa:tion

Parerea ta:

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou