În Timişoara şi în partea de vest a ţării urmează trei zile de caniculă. Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare de caniculă și disconfort termic, valabilă în întreaga țară. Sunt așteptate temperaturi de 35-36 de grade. Așa că nu uitaţi să vă protejaţi de soare în aceste zile!
Pe lângă temperaturile ridicate, indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități ale disconfortului termic. Medicii vă recomandă să evitaţi ieșirile din casă la orele amiezii, să vă hidrataţi, să vă protejaţi corpul, ochii şi capul, să purtaţi îmbrăcăminte uşoară şi în culori deschise și să vă rezolvaţi toate obligaţiile în perioada dimineţii. Purtaţi pălării şi tot ce vă poate proteja de soare. De asemenea, nu uitaţi să vă hidrataţi, dar și să evitați alcoolul şi cafeaua în această perioadă.
Totodată, trebuie evitate băuturile cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr, deoarece acestea sunt diuretice. E bine să se consume în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete, dar cea mai importantă regulă este consumul zilnic de lichide (între 1,5-2 litri), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15-20 de minute. Apa ideală de consum zilnic ar trebui să fie necarbogazoasă, bogată în calciu şi magneziu, dar săracă în sodiu, cloruri şi sulfaţi. Este contraindicat consumul regulat de apa minerală carbogazoasă cu conţinut ridicat de sodiu pentru toate persoanele care suferă de afecţiuni cardiovasculare. De asemenea, este contraindicat consumul regulat de apă minerală carbogazoasă pentru persoanele care suferă de boli ale rinichilor.
Cei care suferă de diferite afecţiuni trebuie să îşi continue tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.
La locul de muncă este recomandat să se reducă intensitatea şi ritmul activităţilor fizice, să se alterneze efortul dinamic cu cel static şi perioadele de lucru cu cele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
Pentru prevenirea incendiilor se recomandă protejarea de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră.