În 2017, Timișoara va avea patru bazine de înot semi-olimpice, care iarna vor fi transformate în patinoare, dar și mai multe terenuri de sport, în patru cartiere din oraș, precum și un stadion cu 5.000 de locuri în Calea Buziașului. Au fost făcuși primii pași concreți pentru promisiunile primarului Nicolae Robu din campania electorală.
Consilierii locali vor aproba, săptămâna viitoare, două Planuri Urbanistice Zonale pentru amenajarea zonelor sportive și de agrement în Calea Șagului și în Calea Buziașului. Reprezentanții primăriei au identificat și celelalte două terenuri, unul în Calea Lipovei și altul în zona Mehala.
Primarul Nicolae Robu anunța, încă din vara anului 2012, după ce a ocupat fotoliul de primar, că a inițiat demersuri pentru realizarea unor bazine de înot în toate cartierele orașului. A cerut arhitectului-șef să identifice terenurile pe care urmau să fie amplasate aceste bazine. De-abia în 2015, la începutul anului, anunța că au fost identificate două terenuri, în Calea Buziașului și în Dâmbovița.
Primarul promitea că unul dintre ele va intra în execuție anul acesta, urmând să avem o adevărată bază sportivă în apropiere de Liceul Electrotimiș. Vorbea, de fapt, despre două bazine de înot în fiecare cartier, unul acoperit și altul în aer liber, acesta din urmă urmând să devină patinoar pe timp de iarnă. Mai mult decât atât, în bugetul orașului pe anul 2015 au fost prevăzuți bani pentru realizarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice pentru toate cele patru bazine – 300.000 de lei. Erau bani și pentru execuția unuia dintre bazine – 200.000 de lei, pentru demararea lucrărilor. Iată însă că planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, așa că ne vom bucura de cele patru bazine de înot promise în cartiere abia din 2017.
Funcționarii primăriei au reușit să pregătească două Planuri Urbanistice Zonale pentru zonele de agrement în Șagului (n.r. în zona străzii Paul Constantinescu) și în Buziașului (n.r. terenul cuprins între străzile Nicolae D. Cocea, Atanasie Marian Marinescu, Recoltei și Legumiculturii). Mai mult, în Calea Buziașului se dorește și amenajarea unui stadion cu 5.000 de locuri.
„Vom supune spre aprobare PUZ-urile de amenajare a zonelor sportive și de agrement în Calea Șagului și în Calea Buziașului. Am angajat ca în patru cartiere ale Timișoarei să amenajăm bazine de înot complexe, după modelul de mare succes pe care l-am implementat la Universitatea Politehnica, când eram rector. Vom avea și alte amenajări în zonă. Ceea ce vara va funcționa ca bazin în aer liber, iarna va funcționa ca patinoar. În Calea Buziașului vom avea și un stadion, acel nou stadion al orașului care la început va avea 5.000 de locuri, dar apoi va putea fi extins. Vrem ca el să fie folosit de echipa de rugby, în principal, dar va putea avea și alte utilizări. Acele terenuri de mini fotbal, baschet și handbal vor fi prezente în toate cele patru locații pe care le vom avea în final amenajate”, a declarat Robu.
Primarul spune că funcționarii din primărie au reușit, după trei ani, în sfârșit, să descopere și alte două terenuri potrivite pentru bazele sportive și de agrement: unul în Calea Lipovei și altul în Mehala, înspre Săcălaz.
Edilul-șef susține că investițiile vor fi făcute din bugetul local și că lucrările vor putea începe în primăvara anului viitor.
„La cele două pentru care aprobăm PUZ-urile, amenajarea va putea începe imediat după ieșirea din iarnă, vom da drumul la proiecte, trebuie să organizăm licitații. Cel puțin un an se va lucra, în 2016 nu vor fi gata. Ele vor fi susținute de municipalitate, nu știu încă toate condițiile de acces, dar am vrea să fie accesul cât mai liber, pentru că sunt menite tocmai să asigure timișorenilor condiții de a se face sport. La toate terenurile, accesul va fi gratuit”, a mai spus Robu.
Așadar, timișorenii se vor bucura de bazele sportive abia din 2017, dar nu gratuit. Doar pe terenurile de sport va fi accesul liber, urmând ca reprezentanții primăriei să stabilească, cel mai probabil, o taxă modică de intrare pentru bazinele de înot semi-olimpice.
sursa:tion.ro