ACS Poli Timisoara pleaca in cantonament in Slovenia cu speranta la jucatori noi in lot

ACS Poli Timisoara pleaca in cantonament in Slovenia cu speranta la jucatori noi in lot

Cantonamentul celor de la ACS Poli Timişoara s-a mutat din Austria în Slovenia. A confirmat-o antrenorul Dan Alexa, imediat după meciul amical cu Jimbolia. Deocamdată au fost stabilite trei meciuri oficiale. Până atunci, tehnicianul aşteptă noi jucători.

Între 19 şi 30 iunie, ACS Poli Timişoara va fi în cantonament. Nu în Austria, aşa cum se ştia iniţial, ci în Slovenia, o destinaţie aproape identică din punct de vedere a condiţiilor oferite. Deja au fost stabilite şi câteva meciuri oficiale, este vorba de întâlniri cu Torpedo Moscova, Academia de fotbal Puskas şi cu formaţia locală Koper, spun reprezentanţii clubului.

Până se va pleca, Alexa încă aşteaptă să îi crească lotul de jucători, şi aceasta cu câteva nume cunoscute.

PUBLICITATE
 

„Mai încercăm să aducem jucători, suntem în discuții, nicio echipă nu a reușit să transfere nimic. Jucătorii pe care-i vrem au și alte oferte, e normal să dureze. Aștept, nu e târziu nici dacă vin în cantonamentul din Slovenia, pentru că jucătorii pe care-i vreau pot ajuta echipa, au experiența Ligii I, vor fi plusuri”, a declarat Dan Alexa la finalul meciului cu Jimbolia.

www.tion.ro

 

Parerea ta:

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou