Chiar dacă avem o experienţă vastă în domeniul culinar, tot sunt momente când ni se lipeşte mâncarea de tigaie sau aluatul nu creşte. Iată 15 sfaturi care vă vor ajuta să nu mai intâmpinaţi neplăceri în bucătărie.
1. Pentru a preveni lipirea mâncării de tigaie, evitați să turnați mâncare rece într-o tigaie fierbinte. De asemenea, nu puneți alimentele într-o tigaie care nu e perfect curată.
2. Pentru că mâncarea să nu dea în foc în timpul fierberii, ungeți marginea oalei cu un strat subțire de unt. Acest procedeu funcționează foarte bine în timpul fierberii orezului, paștelor și cartofilor.
3. Pentru a obține mai mult suc din citrice, aduceți-le la temperatură camerei, apoi presați fructele cu palmă pe o suprafața rigidă. Apăsați cât de mulți puteți rotind fructul, apoi tăiați-l în 2 și stoarceți-l.
4. Dacă oule pe care le-ați pus la fiert au crăpat, le puteți repară prin adăugarea unei linguri de oțet în apa atunci când observați că s-au fisurat. Dacă deja albușul a început să iasă din ou, această metodă nu va funcționa.
5. Verificați temperatură uleiului înainte de a pune ceva la prăjit. În cazul în care nu aveți termometru, puteți face asta utilizând un cub de pâine. Dacă acesta devine arămiu într-un minut, uleiul are aproximativ 175-185 grade Celsius, în 40 de secunde: 185-195 grade Celsius, iar în 20 de secunde: 195-205 grade.
6. Înlăturați grăsimea din supe punând în bol 4 cuburi de gheață. Grăsimile vor converge în jurul ghetei, care apoi va fi înlăturată. Trebuie să luați în considerare că acest procedeu poate răci supa, deci există posibilitatea de a fi nevoie să o reîncălziți.
7. Puteți reduce intensitatea usturoiului și a cepei prin sotarea lor timp de câteva minute în ulei de măsline sau unt, înainte de a le adaugă mâncărurilor.
8. Când alegeți carnea de pui, verificați să aibă pielea de culoarea untului și să nu fie uscată. De asemenea, trebuie să fie compactă și să nu prezinte zone închise la culoare. Carnea de pui proaspătă trebuie păstrată la frigider, acoperită lejer, până la 2 zile.
9. Pentru a obține șnițele mai crocante, puneți în compoziția prin care treceți carnea o linguriță de praf de copt. Prăjiți-le apoi în ulei bine încins, pentru a fi siguri că evitați absorbția unei cantități prea mari de grăsime.
10. Nu sărați carnea înainte de gătire pentru că tot ce face sărea este să absoarbă sucul și să impedice rumenirea cărnii. Adăugați sărea atunci când carnea este pe jumătate gătită. Când este gata, gustați-o și mai adăugați sare dacă vi se pare necesar. Aşa reztatul va fi o carne zemoasa și nu excesiv de sărată.
11. Pentru a obține un orez catifelat, adăugați o linguriță de zeamă de lămâie în apa, înainte de a pune orezul. Nu-i va schimbă aromă, însă va umflă boabele și va va ajută să obțineți pilaful perfect.
12. Pastele și orezul devin mai puțin lipicioase dacă în apa în care le fierbem adăugăm câțiva stropi de oțet.
13. Tartele cu brânză sau cu smântâna deseori se crapă în timpul coptului. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că pe parcursul preparării termice, tartele se usucă. Pentru a evită asta, puneți alături de tartă un vas cu apa care va păstra umezeală necesară.
14. Aluaturile de patiserie vor ieși mai bine dacă toate ingredientele folosite (inclusiv făină) sunt reci. Prin urmare, e bine să le scoateți din frigider înainte de a le amestecă, apoi să țineți aluatul obținut la rece timp de minim 30 de minute.
15. Praful de copt este un amestec de bicarbonat de sodium, un acid și o substanță menită să absoarbă umezeală (precum amidonul). Atunci când este amestecat cu lichid este eliberat dioxid de carbon, ceea ce determină aluaturile să crească. Totuși, în timp, praful de copt își pierde din proprietăți, de aceea, uneori e bine să verificați dacă mai este încă bun. Pentru asta, turnați un sfert de ceașca de apa peste jumătate de linguriță de praf de copt. Dacă acesta este încă proaspăt, vor apărea multe bule. Dacă reacția este slabă sau inexistentă, e bine să aruncați praful, pentru că prăjiturile nu vor crește dacă-l veți folosi.
Sursa: reteteculinare.ro