Un avion militar rus s-a apropiat periculos de patru nave NATO din Marea Baltica

14.06.2015 13:31

Un avion militar rus a fost implicat intr-un incident produs in Marea Baltica in aceasta saptamana, Pentagonul denuntand modul in care aeronava ruseasca s-a apropiat de patru nave NATO, informeaza CNN, citata de Mediafax.

Potrivit sursei citate, un avion apartinand Marinei Militare din Rusia s-a apropiat periculos de patru vase NATO care navigau in Marea Baltica. 

PUBLICITATE
 


Printre aceste nave se afla distrugatorul american Jason Dunham.  

Potrivit Departamentului american de aparare, la un moment dat, avionul rus a zburat deasupra distrugatorului Jason Dunham la o inaltime de numai 150 de metri. 

"Consideram ca a fost o manevra periculoasa si neprofesionista. Ne-am obisnuit cu astfel de incidente, dar suntem in punctul in care totul s-ar putea transforma", a declarat un oficial NATO. 

Incidentul a fost surprins video, insa Pentagonul nu a dat publicitatii filmarea.  

Celelalte trei nave erau din Marea Britanie, Franta si Germania. 

Acest tip de incidente s-a intensificat in 2015, fiind implicate atat nave cat si aeronave NATO.

Imagini video filmate de pe nava USS Ross au surprins, acum doua saptamani, momentul in care distrugatorul american, aflat in apele internationale din Marea Neagra, este intampinat de un avion de vanatoare de tip Su-24 trimis de marina rusa. 

Statele Unite au protestat in aprilie pe langa Rusia, dupa ce un avion rusesc a interceptat un avion american de recunoastere intr-un "mod periculos si neprofesionist"

Un avion militar rusesc a survolat, pe 16 martie, Marea Neagra, la circa 20 de mile marine in largul Constantei, deasupra apelor internationale, in zona unde s-a desfasurat un exercitiul militar NATO al gruparii SNMG2, la exercitiu luand parte si ministrul Apararii Nationale, Mircea Dusa

www.hotnews.ro