Ucraina: Circa 700 de militari rusi au patruns luni in estul separatist, potrivit Kievului/ Spital lovit de rachete in centrul orasului Donetsk

19.01.2015 17:40

Autoritatile ucrainene au afirmat luni ca doua grupuri de soldati rusi, in total aproximativ 700 de militari, au patruns in cursul diminetii pe teritoriul ucrainean pentru a-i ajuta pe rebelii pro-rusi din estul tarii, transmite AFP.

"In aceasta dimineata, doua grupuri ale fortelor armate ruse au trecut frontiera" prin partea controlata de rebeli, a declarat pentru AFP un purtator de cuvant al armatei ucrainene, Andrei Lisenko, precizand ca fiecare dintre aceste grupuri numara intre "300 si 350 de soldati".

***

Pe de alta parte, un spital a fost lovit luni la pranz de un tir de rachete in centrul orasului Donetsk, in estul separatist al Ucrainei, relateaza jurnalistii AFP aflati la fata locului.

Acest bombardament s-a soldat cu sase raniti, intre care un medic si cinci pacienti, potrivit ministerului pentru situatii de urgenta al "republicii" separatiste Donetsk.

sursa:hotnews