Turcia: O tanara kurda care a participat la un show televizat a fost impuscata in cap
O tanara kurda din Turcia, in varsta de 19 ani, care participase la versiunea turca a emisiunii American Idol, a fost grav ranita dupa ce a fost impuscata in cap in localitatea sa natala Ergani (sud-est), scrie marti presa turca, preluata de AFP.
Politia a arestat luni trei barbati, printre care si prietenul fetei, Veysi E. (26 de ani), a relatat agentia de presa Dogan.
Tanara a primit amenintari cu moartea in conditiile in care participarea sa la show-ul Sesi Cok Guzel, echivalentul turc al emisiunii americane "American idol", nu a fost pe placul unei parti a familiei sale.
Veysi E a respins acuzatiile la adresa sa, afirmand ca s-a opus participarii lui Mutlu Kaya la emisiune, dar nu a incercat sa o ucida.
Mutlu Kaya se afla in gradina casei sale din Ergani, mic orasel din provincia Diyarbakir, "capitala" Kurdistanului turc, in momentul in care a fost impuscata in cap.
Femeia a fost transportata de urgenta, in stare critica, la un spital din Diyarbakir iar medicii urmeaza sa decida daca poate sau nu sa fie operata, potrivit Dogan.
Sud-estul Turciei, locuit in majoritate de kurzi, este dominat in continuare de traditii feudale conservatoare.
Participarea femeilor la astfel de emisiuni televiziuni este in general prost vazuta de familiile acestora si de rude.
Violentele impotriva femeilor nu au incetat sa creasca in ultimii ani in Turcia, devenind in veritabil flagel social.
sursa:hotnews