Rusia vs Occident - conflictul in cifre; Elevilor romani le place scoala, dar nu si la scoala. Fata rusinoasa a invatamantului; Referendum in Scotia. Secesiunea Regatului Unit va declansa un tsunami separatist in Europa

15.09.2014 18:58

 Rusia vs Occident - conflictul in cifre.Desi aparent este total depasita numeric de statele din Vest, Rusia are mai multi asi in maneca. Printre ei, arsenalul nuclear si resursele naturale. Desi aparent este total depasita numeric de statele din Vest, Rusia are mai multi asi in maneca. Printre ei, arsenalul nuclear si resursele naturale. Dupa o perioada de minimizare sau chiar de negare a conflictului, se pare ca toate statele vestice au inteles ca se afla in fata unei provocari serioase. Si au decis sa actioneze in consecinta - la deciziile din plan militar se numara sanctiunile economice, care dau semne ca isi ating deja o parte din scopuri. Daca pentru multi (mai ales locuitori ai spatiului est-european) atitudinea ferma a NATO este mai mult decat binevenita, sunt destui cei care sustin ca reactia vestului este oarecum disproportionata. Mai ales ca, puse fata in fata, cele doua tabere par complet dezechilibrate. O analiza Capital.

 
 



Clopotelul suna, manualele vin peste-o luna! Aproximativ 3.200.000 de elevi si prescolari incep astazi scoala. Anul acesta marcheaza o premiera: elevii din clasele mici nu au inca manuale si nici nu se cunoaste data la care le vor primi. Nici cei mai mari nu stau mai bine, multi parinti fiind nevoiti sa le cumpere. Pentru prima data dupa Revolutie, bobocii de clasa I nu vor gasi abecedarul si nici o alta carte pe banca in prima zi de scoala. Situatia este similara si la clasa a II-a, unde dascalilor li se cere sa predea dupa o programa noua si manuale digitale. La clasele mai mari, chiar daca nu s-a schimbat programa, foarte multe manuale sunt bune de aruncat din cauza uzurii. Integral in EVZ.

In fata unei ere marcate de razboaie? A preluat conducerea SUA, promitand pacea. Acum porneste si el la razboi. Dar presedintele american Barack Obama nu are de ales, apreciaza Miodrag Soric.  Barack Obama a fost ales presedinte pentru ca le-a promis americanilor ca va pune capat "razboiului stupid" din Irak si ca va retrage si trupele SUA din Afganistan. Punand, in 2008, sub semnul intrebarii necesitatea razboaielor, Obama a dat glas parerii impartasite de concetatenii sai. Evident, SUA dispuneau la vremea aceea - si dispun si astazi - de departe de cea mai eficienta si moderna armata a lumii. Dar si o astfel de armata e suprasolicitata daca e nevoita sa opereze in diferite focare de criza pe glob. Pana si congresmenii manati de spiritul Razboiului Rece sunt constienti de faptul ca exista probleme ce nu pot fi solutionate pe cale militara. Nici macar de catre Statele Unite. Un comentariu Deutsche Welle.

Elevilor romani le place scoala, dar nu si la scoala. Fata rusinoasa a invatamantului, in cifre. Dupa rezultatele dezastruoase de la evaluarile nationale si bacalaureat, elevii nostri se claseaza pe ultimele locuri si la o serie de teste internationale. Elevii romani urasc scoala, nu cartea! Aceasta e concluzia studiului PISA, realizat pe mai mult de jumatate de milion de elevi din 65 de tari. Cifrele pentru tara noastra arata o situatie foarte diferita fata de cliseul scolii romanesti care e excelenta, pacat ca elevii sunt slabi. De fapt, lucrurile par sa stea exact invers: elevii romani vor sa invete la fel de mult ca elevii din orice alta tara, dar scoala romaneasca ii demotiveaza! Continuarea pe Stirile Pro Tv.

Referendum in Scotia. Secesiunea Regatului Unit va declansa un tsunami separatist in Europa. Referendumul prin care scotienii vor decide daca vor independenta de Regatul Unit ar putea deschide o adevarata Cutie a Pandorei in Europa, alimentand tendintele separatiste din mai bine de 10 state.  Cu doar cateva zile pana cand se va decide soarta Scotiei, destinele Regatului Unit si Uniunii Europene raman la fel de greu de prevazut. Deocamdata, cele mai recente sondaje, de la 11 septembrie, arata o revenire in frunte a unionistilor, care s-ar bucura de 42% din voturi. De cealalta parte, 40% dintre scotieni vor vota pentru ruperea de Marea Britanie. Insa existenta unui procent de 17% de indecisi ¬ adica aproximativ o jumatate de milion de oameni - este cea care cauzeaza fluctuatii majore in sondaje de la o zi la alta si, in final, va determina rezultatele plebiscitului care va avea consecinte asupra intregii Europe, noteazaAdevarul.

Bomba in pre-campanie! S-au oprit lucrarile la ultimul lot al autostrazii Orastie - Sibiu. De miercuri dupa-amiaza, utilajele au fost trase pe dreapta, iar autoritatile tac. Lucrarile la lotul III au fost sistate in cel mai sensibil punct, cu cele mai ample alunecari. Cu doua luni inainte de termenul prelungit pentru finalizarea ultimului lot din autostrada Orastie - Sibiu, cei 22 de km dintre Saliste si Cunta, lucrarile s-au oprit. Nici constructorul, nici CNADNR-ul, nici ministrul Transporturilor nu spun nimic, in timp ce utilajele stau. In tot acest timp, ministerul da semne ca nu mai sunt bani si - in premiera - decide sa foloseasca banii din garantiile lucrarilor, scrie EVZ.

Iulian Chifu: Parteneriatul romano-chinez este un abuz lingvistic. Iulian Chifu, 46 de ani, consilier prezidential pentru afaceri strategice si securitate internationala, nu crede ca viitorul presedinte ar putea schimba aranjamentele de securitate ale Romaniei. Din punctul lui de vedere, in acest moment tara are cea mai sigura acoperire din istorie, fiindca fortele NATO vor putea ajunge in Romania in cateva ore de la o eventuala agresiune, potrivit documentelor summit-ului din Tara Galilor. In ceea ce priveste revenirea premierului Victor Ponta la ideea necesitatii unui parteneriat strategic romano-chinez, Chifu este de parere ca seful Guvernului a facut "un abuz lingvistic" fiindca "pentru moment politica externa, de securitate si aparare se stabileste la Presedintia Romaniei", iar prim-ministrul se referea mai degraba la "niste relatii economice mai aprofundate". Un interviu Romania Libera.

Cum arata pesedistul pur si dur: se uita la Antena 3 si crede ca Basescu "trebuia omorat pentru ca a distrus tara romaneasca". "Trebuia suspendat de douazeci de ori si omorat pentru ca a distrus tara romaneasca, mai rau ca Stalin a fost, cizma lui Hitler". Puseele radicale si nationaliste ale lui Victor Ponta sunt aplaudate cu frenezie de nucleul dur al PSD. Pesedistul de la baza partidului se informeaza de la Antena 3, este antibasist pur si dur si cere suspendarea urgenta a presedintelui, chit ca liderii din Kiseleff considera ca, in acest moment, o suspendare ar fi o imprudenta politica. Suspendarea lui Traian Basescu este dorita de majoritatea pesedistilor, chiar daca liderii de la centru nu prea mai doresc sa mearga pe o astfel de solutie radicala. Printre motivele pentru suspendare invocate de pesedistul de la baza se numara "distrugerea tarii romanesti" si "tradare", potrivit Gandul.

74 de ani de la masacrul de la Ip, cand 157 de romani au fost ucisi de armata horthysta. Peste o mie de oameni s-au adunat duminica in localitatea Ip, pentru a-i comemora pe cei 157 de romani ucisi de armata horthysta, in urma cu 74 de ani, intr-una dintre cele mai sangeroase pagini ale istoriei Romaniei. Mesajul urmasilor celor ucisi: "Iertam, dar nu putem uita!". Nu mai putin de 157 de romani, de la copii de nici doi ani la batrani de peste 80 de ani, au fost macelariti la Ip, in Salaj, de armata horthysta, intr-o trista noapte de 13 spre 14 septembrie. Se intampla in 1940, la cateva zile dupa Dictatul de la Viena. La 74 de ani distanta in timp, la monumentul ridicat pe locul gropii comune in care au fost azvarlite trupurile mutilate de baionetele soldatilor unguri si ciuruite de gloante, peste o mie de persoane s-au adunat sambata, in semn de neuitare a acestor orori, scrie Adevarul.

Portretul lui "Jihadi John", teroristul devenit cel mai cautat om din lume. SUA au trimis dronele pe urmele sale. Dupa ce ar fi decapitat trei persoane, dintre care doi jurnalisti americani si un lucrator umanitar britanic, teroristul cu cagula neagra este, cu siguranta, printre cei mai cautati oameni de pe planeta. La scurt timp de la asasinarea jurnalistului american James Foley, publicatia mirror.co.uk titra ca personajul denumit "Jihadi John" este cel mai cautat om de pe planeta. Actele sale de terorism au fost cu atat mai traumatizante, cu cat, dupa fiecare asasinat, acesta posta pe internet filmul decapitarii. In timp ce unii experti credeau ca teroristul ar fi fost identificat de Serviciile Secrete britanice, MI5 si MI6, faptul ca acesta isi continua lista de asasinari este un semn clar ca momentan niciun guvern nu i-a dat de urma, scrie Daily Mail, citat de Stirile Pro Tv.

HotNews.ro