Rusia ar putea livra din nou sisteme de racheta de tip S-300 Iranului in cazul ridicarii embargoului

04.04.2015 20:01

Iranul si marile puteri au ajuns la o intelegere privind semnarea unui acord-cadru in programul nuclear iranian, negocierile urmand sa continue pana la 30 iunie.

Conform acordului de principiu, Iranul a acceptat sa suspende cu 66% actualele capacitati de purificare a uraniului, iar activitatile nucleare iraniene ar urma sa fie monitorizate timp de zece ani. In schimb, Teheranul asteapta ridicarea sanctiunilor impuse de Statele Unite, Uniunea Europeana si Consiliul de Securitate al ONU.

Dupa semnarea acordului de principiu, adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, a pledat pentru ridicarea embargoului impus de ONU Iranului.

"Sanctiunile impuse Iranului trebuie ridicate, inclusiv embargoul privind armele", a declarat la randul sau pentru agentia Sputnik Igor Korotcenko, directorul Centrului de Analiza a Comertului International cu Armament, un centru de reflectie cu sediul la Moscova.

"Livrarea catre Iran a sistemului de racheta modernizat de tip S-300 este de o importanta cruciala pentru noi. Contractul ar putea fi reluat in conditii acceptabile atat pentru Moscova, cat si pentru Teheran", a subliniat el.

Moscova a incheiat cu Teheranul in 2007 un contract de livrare a cinci sisteme de tip S-300, capabile sa intercepteze in zbor avioane sau rachete. Valoarea contractului era de 800 de milioane de dolari. Dar acest contract a fost anulat in 2010 de catre Rusia in baza aplicarii unei rezolutii ONU cu privire la noile sanctiuni impuse Teheranului din cauza programului sau nuclear controversat. Iranul a solicitat despagubiri pentru anularea acestui contract.

Sistemul de racheta de tip S-300 (SA-10 Grumble, potrivit clasificarii NATO) este un sistem cu raza lunga de actiune de tip sol-aer, dezvoltat initial de sovietici pentru apararea de atacuri aeriene si produs in prezent de compania rusa NPO Almaz.

sursa:hotnews