Reactiile politicienilor, dupa alegerea lui Liviu Dragnea in fruntea PSD; Sondaj INSCOP: PNL se distanteaza de PSD in preferintele romanilor; Guvernul Ponta cauta cel mai scurt drum spre Grecia

23.07.2015 09:43

Reactiile politicienilor, dupa alegerea lui Liviu Dragnea in fruntea PSD. Social-democratii l-au ales miercuri pe Liviu Dragnea ca presedinte interimar cu o majoritate solida. El primit 65 de voturi, iar Rovana Plumb doar 18. In luna noiembrie va fi convocat un Congres in care va fi aleasa o noua echipa de conducere a partidului. Reactia liderilor de pe scena politica nu a intarziat sa apara. Sebastian Ghita: "Imi pare rau ca PSD este astazi in situatia aceasta. Sunt convins ca Liviu Dragnea a luptat in alegeri pentru Geoana, Ponta si la referendum. Cei din PSD l-au apreciat pentru organizare si rezultate". "Imi pare rau ca PSD este astazi in situatia aceasta. Sunt convins ca Liviu Dragnea a luptat in alegeri pentru Geoana, Ponta si la referendum. Cei din PSD l-au apreciat pentru organizare si rezultate", a ad[ugat Sebastian Ghita care a atras atentia insa ca nu ii place ca propunerea cu Dragnea a fost facuta de catre Ion Iliescu, scrie EVZ.

Sondaj INSCOP: PNL se distanteaza de PSD in preferintele romanilor. Partidul National Liberal (PNL) pare sa-si consolideze prima pozitie, pe care s-a asezat dupa victoria la presedintie a lui Klaus Iohannis. Dintre partidele mici, doar UDMR mai trece pragul electoral, arata barometrul INSCOP Research. Daca duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, PNL ar obtine 44,5% (fata de 44,7% in aprilie), in timp ce Alianta PSD-UNPR ar inregistra 37,1% din sufragii (fata de 39,1% la masuratoarea din luna aprilie cand testam intentia de vot pentru Alianta PSD - UNPR si PC, partid aliat intre timp cu PLR in cadrul ALDE). Singura formatiune care ar mai trece pragul electoral este UDMR, cu 5,1% dintre optiuni (5,2% in aprilie). Se confirma astfel tendinta, pusa in evidenta de ultimele cercetari INSCOP, privind polarizarea optiunilor de vot intre doua mari formatiuni politice, despartite insa de un ecart in crestere fata de sondajul precedent, pe fondul unei usoare scaderi a PSD-UNPR, anunta Adevarul.

Ecaterina Andronescu: Nu am negociat o posibila candidatura la sefia interimara. Vicepresedintele PSD Ecaterina Andronescu a declarat, miercuri, la finalul sedintei CEX, ca nu a negociat cu nimeni o posibila candidatura la conducerea interimara a PSD si a subliniat ca partidul are nevoie de un presedinte legitimat de votul delegatiilor la Congresul National. "Nu am negociat cu nimeni si le-am spus colegilor ca pot sa fiu in echipa cu oricare dintre ei, ca ii apreciez si imi aduc experianta in echipa si ca nu am nevoie de o functie ca sa pot sa fac ce am facut si pana acum", a declarat Ecaterina Andronescu, precizand ca daca ar fi luat in calcul o posibila candidatura ar fi anuntat din timp, asa cum au facut Rovana Plumb si Liviu Dragnea. "Nu am luat in considerare sa candidez. Daca as fi luat in considerare, as fi anuntat din timp. Asa cum colegii mei au anuntat din timp si eu ar fi trebuit sa anunt din timp", a afirmat vicepresdintele PSD. Ecaterina Andronescu a refuzat sa le spuna jurnalistilor pentru cine a votat, in cadrul sedintei CEx, si a motivat refuzul sau, spunand ca vrea sa faca parte "dintr-o echipa unita, in care (membr - n. r.) sa nu se uite urat unii la altii", informeaza Gandul

Guvernul Ponta cauta cel mai scurt drum spre Grecia. Executivul de la Bucuresti pregateste cresterea consistenta a salariilor bugetarilor, in special a celor din administratie, dublata de un nou Cod Fiscal prin care vor fi reduse taxele. Nota de plata a masurilor luate de Guvernul PSD va reveni viitorului Executiv, dar si administratiei locale, reprezentata de primari din mai multe partide. Setul de masuri preconizat de Guvern vine dupa ce au fost deja aprobate o serie de acte normative cu impact bugetar, cum ar fi cresterea pensiilor militarilor, ale diplomatilor sau ale functionarilor parlamentari. Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, recunoaste ca Romania va depasi deficitul bugetar negociat cu UE si ca oficialii europeni nu vor accepta majorarea deficitului. Solutia: un plan de masuri despre care ministrul Finantelor s-a ferit sa spuna ce va contine. El a recunoscut, insa, de exemplu, ca impozitele pe cladiri ar putea creste cu pana la 500%, dar raspunderea va reveni primarilor, scrie Romania Libera

La Sibiu, PSD se topeste in PNL. Din cei patru parlamentari pe care PSD i-a castigat in judetul care a dat presedintele tarii, acum mai sunt trei. Si va ramane unul singur, dupa ce Liviu Dragnea l-a "reinscaunat" pe presedintele care a demisionat dupa ce a fost condamnat la inchisoare cu suspendare: Ioan Cindrea. Primul deputat care i-a parasit pe social-democratii sibieni a fost Gheorghe Roman, al carui trecut politic isi are originea in PDL. Roman a devenit membru PNL la finele anului trecut. Alti doi deputati PSD de Sibiu, Gheorghe Fraticiu si Ioan Axente, sunt si ei tot mai departe de organizatia socialdemocrata. "E ca si plecat. Probabil nu va dura mult si va face anuntul oficial", au spus surse din PSD despre Fraticiu. "In cazul lui Axente sunt nemultumiri ce tin de conducerea partidului. Probabil ca va pleca daca nu i se va propune o functie importanta in cadrul organizatiei", sustin aceleasi surse, anunta EVZ.