Praga, calatorie in "orasul celor 100 de turle"

15.08.2014 13:21

Lasand la o parte neajunsurile istoriei moderne, Praga a ramas o destinatie care imbina istorie, arhitectura si, de ce nu... bere. Plimbarile lungi printre cladirile aglomerate in stil baroc te trimit inapoi in timp si te fac sa simti gustul autentic al unei atmosfere de vacanta care dureaza tot anul.

Farmecul deosebit i-a adus "cetatii" superlative precum "orasul celor 100 de turle", desi in realitate numarul trece de 550, "orasul de aur" sau "coroana lumii". Indiferent de cum vrei sa ii spui, capitala Cehiei iti ofera o lectie unica de arhitectura si istorie, imbinand, dupa o reteta scrisa in peste 1000 de ani, tot ce a are Europa mai bun de oferit.

Datorita strazilor inguste ale orasului, plimbarea ramane cel mai eficient si placut mod de deplasare intre diversele atractii turistice. In cazul in care nu trebuie sa ajungi spre zone mai indepartate, orasul iti ofera permanent sentimentul ca te afli in mijlocul unui muzeu imens. 

Prima oprire este piata centrala a Orasului Vechi -Stare Mesto, cunoscuta ca Staromesske. De aici, din inima capitalei, poti admira cel mai bine stilurile arhitecturale, stand la una dintre terasele de langa Primarie. Daca te gandesti sa si mananci, atunci este recomandat sa te orientezi spre restaurantele de pe stradutele laturalnice unde primesti aceleasi preparate la preturi mult mai mici.

Cehia nu este in zona Euro, desi in anumite localuri poti plati folosind valuta europeana, moneda Cehiei este coroana. Ca sa eviti schimburile valutare locale, de cele mai multe ori dezavantajoase, este indicat sa platesti cat mai mult cu cardul, astfel nu te intorci acasa cu portofelul plin de monede, care aici nu iti mai folosesc la nimic.

Turul din centrul vechi continua cu urcarea in Ceasul Astronomic, construit in 1410, si cu o scurta vizita in biserica Sfantul Nicolae, considerata apogeul artei baroce din oras. Pentru shopping, tot din "centrul vechi" se ajunge in piata Wenceslas, unde gasesti suveniruri locale. Daca tot esti aici, intra si la Muzeul National pentru inca o incursiune in cultura locala. 

Legatura cu "orasul nou" -Nove Mesto- fondat si el in 1340, se face pe podul Carol (Charles Bridge), cea mai veche trecere peste raul Vitava care dateaza din secolul al XV-lea. Cei peste 500 de metri de arta suspendati pe 16 piloni sunt strajuiti de turnuri la ambele capete si de 30 de statui ce merita admirate in detaliu. Si tot aici, sa nu uitam de marea diversitate de artisti de la care poti cumpara suveniruri perfecte pentru cei de acasa. Chiar daca esti in mijlocul 
raului, poti plati cu cardul! Fiecare client este important pentru vanzatorii ambulanti si nu vor sa il piarda, asa ca cei mai multi dintre ei au POS-uri mobile si accepta cu zambetul pe buze plata cu MasterCard sau Maestro.

In partea "noua" a Pragai trebuie sa fii pregatit pentru a petrece mai multe ore la Castelul Praski, resedinta conducatorilor cehi si una dintre cele mai impresionante constructii fortificate din lume. Parcul imens este un loc de relaxare, dar si de vizitat- aici poti vedea catedrala Sfantul Vitus.

Pentru cina, alege un restaurant mai elegant din Mala Strana, asa zisul "orasel german" care se intinde in jurul Castelului.  

Orice vacanta la Praga trebuie sa includa si o plimbare cu vaporasul pe raul Vitava cu o oprire pe insula Kampa. Pentru un hotel cu preturi rezonabile cautati disponibilitate in cartierele mai indeparate de centru la care se ajunge foarte repede si comod cu transportul in comun.

sursa/hotnews.ro