Parasutisti americani vor antrena soldati ucraineni
Aproximativ 300 de parasutisti americani vor antrena soldati ai Garzii nationale ucrainene incepand cu 20 aprilie, cu ocazia unor manevre in Ucraina vestica, a anuntat ministrul ucrainean de Interne, citat de AFP.
"290 de parasutisti vor debarca in 20 aprilie pe terenul militar de la Iavoriv", in regiunea Lviv, in apropiere de granita poloneza, a scris Arsen Avakov, pe pagina sa de Facebook.
La antrenament vor participa 900 de soldati ai Garzii nationale ucrainene, subordonata ministerului de Interne si formata in special din voluntari care au facut parte din militiile de autoaparare din Maidan, miscarea de contestare pro-europeana reprimata sangeros in februarie 2014.
Dupa antrenament, cu o durata de opt saptamana, vor fi organizate manevre comune, a precizat Avakov.
Aceste manevre risca sa provoace furia Rusiei, care acuza SUA ca au fost la originea miscarii de contestare din Maidan.
Destituirea presedintelui pro-rus Viktor Ianukovici in februarie 2014 a fost urmata de anexarea peninsulei Crimeea de catre Rusia, o luna mai tarziu, si de un conflict armat in estul separatist soldat cu peste 6.000 de morti in 11 luni.
Kievul si tarile occidentale acuza Rusia ca inarmeaza rebeliunea pro-rusa si ca au trimis soldati si tehnica militara in estul Ucrainei.