Oligarhul ucrainean Dimitri Firtash scapa de extradarea in SUA
Un tribunal austriac a refuzat joi sa il extradeze Statelor Unite pe industriasul ucrainean Dimitri Firtash, acceptand argumentul sau ca in spatele eforturilor SUA de a-l judeca sub acuzatii de coruptie se afla motivatii politice, relateaza Reuters.
Firtash, in varsta de 49 de ani, este unul dintre cei mai influenti oligarhi ucraineni. El a fost arestat in urma cu un an in Viena la solicitarea autoritatilor americane, care il investigheaza incepand din 2006.
Firtash a fost eliberat din detentie in martie 2014 dupa a platit o cautiune de 125 milioane de euro.
Industriasul miliardar sustine ca acuzatiile ca ar fi conspirat sa mituiasca oficiali guvernamentali din India pentru a castiga licente pentru a extrage titaniu sunt "absolut false" si s-a caracterizat drept victima unei campanii politice.
In 2013, un juriu american l-a pus sub acuzare pe Firtash impreuna cu un membru al parlamentului indian si cu alte patru persoane.
Retinerea lui Firtash, a carui interese comerciale au prosperat sub fostul presedinte ucrainean pro-rus Victor Ianukovich, a coincis cu o escaladarea brusca a crizei politice din Ucraina si reactivarea opozitiei Occident - Rusia.
Echipa de avocati a lui Firtash a argumentat ca dosarul penal impotriva sa este destinat sa puna presiune asupra unui barbat influent pe care Washingtonul l-a perceput ca un reprezentant al intereselor rusesti in Ucraina si un factor perturbator in politica sa.
Acestia au sustinut ca dosarul trebuie sa se incheie aici din mai multe motive, inclusiv din lipsa de probe, din lipsa jurisdictiei SUA si din cauza faptului ca faptele la care fac referire acuzatiile nu sunt infractiuni in Austria.
Judecatorul Christoph Bauer a aratat ca oficialii americani nu au reusit sa sustina suficient de bine acuzatiile aduse. Magistratul a precizat ca Firtash isi poate primi pasaportul inapoi si ca poate parasi Austria, insa a pastrat suma depusa drept cautiune in cazul in care mai raman sa fie stabilite alte probleme.