O serie de agresiuni care vizeaza imigranti romani au avut loc luni seara in orasul nord-irlandez Belfast, cazul fiind anchetat de autoritatile locale, scrie Mediafax.
Persoane ramase neidentificate au spart geamurile unui vehicul, pe care apoi l-au stropit cu vopsea, pe strada Rosebery din Belfast, relateaza ziarul The Guardian in editia online.
Pe un gard din apropiere a fost scris mesajul "Romanii, afara!", iar geamurile unei cladiri au fost sparte. De asemenea, o alta masina stationata in apropiere a fost stropita cu vopsea.
Incidentele au fost semnalate luni seara, in cartierul East Belfast, unde s-au mai intregistrat incidente cu caracter rasist.
"Ancheta continua si se cauta o legatura intre aceste incidente", a declarat un purtator de cuvant al politiei nord-irlandeze.
In urma cu cateva luni, un imigrant roman care se deplasa pe bicicleta a fost atacat cu o punga cu excremente, in zona Newtownards din Belfast.