Londra va transporta material militar catre fortele kurde din Irak
Marea Britanie va transporta catre fortele kurde "material militar al altor state contributoare", pentru a le ajuta sa faca fata ofensivei jihadiste in nordul Irakului, a anuntat marti un purtator de cuvant al premierului britanic David Cameron, potrivit Mediafax.
"Am acceptat sa transportam fortelor kurde material militar al altor state contribuitoare, pentru ca ele sa poata proteja eficient numarul mare de refugiati, in contextul ofensivei lansate de Statul Islamic (SI), a anuntat Biroul premierului britanic.
Marea Britanie a trimis "in regiune un numar mic de elicoptere (de transport) de tip Chinook, pentru a avea mai multe optiuni in cazul unui plan umanitar", a afirmat Guvernul britanic.
De asemenea, Ministerul Apararii a confirmat plecarea din Marea Britanie a unor avioane de lupta de tip Tornado cu destinatia Cipru, cu scopul de a efectua misiuni de recunoastere in Irak pentru a facilita operatiunile umanitare.
Marea Britanie a efectuat, marti, a doua misiune de parasutare de alimente in nordul Irakului.
Dupa o prima misiune de parasutare desfasurata duminica, Fortele aeriene regale au lansat 15.900 de litri de apa si 816 lampi solare destinate minoritatii yazidi din zona Muntelui Sinjar.
Premierul britanic, David Cameron, si ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, au dat asigurari ca Marea Britanie nu va participa la misiunea americana de atacare prin raiduri aeriene a pozitiilor grupului terorist sunnit Stat Islamic, in nordul Irakului.
sursa/hotnews.ro