La toamna va fi prezentat in Brazilia un concept de Duster Pick-Up, scrie presa franceza
Renault va prezenta in octombrie, la salonul auto de la Sao Paolo, un concept de pick-up bazat pe Duster, modelul urmand a fi lansat in 2015 in America de Sud, scrie La Tribune care citeaza surse apropiate proiectului. Francezii mai scriu ca ceva mai tarziu modelul ar putea fi produs fie in Turcia, fie in Maroc, pentru a fi vandut sub sigla Dacia in Europa.
La Tribune scrie ca in octombrie, la Sao Paolo, va fi prezentat conceptul care va prefigura o camioneta bazata pe Duster. Modelul ar urma sa fie lansat sub sigla Renault in America de Sud, cel devreme in 2015, regiunea stand extrem de bine la vanzarile de pick-up-uri, datorita unor marci precum Fiat si Volkswagen.
Pentru America de Sud modelul ar putea fi construit la uzina Renault din Curitiba (Brazilia), iar pentru Europa masina ar putea fi construita la una dintre uzinele mediteraneene.
Mai exact, ar putea fi vorba fie de uzina din Tanger (Maroc), fie de cea din Bursa (Turcia), iar versiunea europeana va fi vanduta sub sigla Dacia si se va pune accentul pe utilitate, in timp ce versiunea sud-americana, vanduta sub marca Renault, se va concentra pe partea de “loisir”.
Camioneta va avea la baza Duster, SUV-ul care in patru ani si-a gasit peste un milion de clienti, cei mai multi in Brazilia, Rusia si Franta,
Dacia a lansat in 2008 Logan Pick-Up si a incetat productia acestui model in 2012. Preturile masinii porneau de la circa 8.000 Euro cu TVA, iar la Mioveni au fost produse 6.201 vehicule Pick-Up in 2011 si 7.276 in 2010.
In toamna lui 2013, Arnaud Debouef, director al gamei Entry la Renault, spunea ca daca un Duster Pick-Up va fi lansat, nu ar avea sens sa fie lansat in Europa, ci in piete precum Brazilia si Africa de Sud (unde modele din gama Entry se vand sub sigla Renault si unde camionetele au cote mai mari de piata).
In ianuarie 2014 Automobile Dacia spunea nu are in plan o versiune Pick-Up de Duster fiindca nu poate oferi exact ce cere piata, insa pentru cei care doresc o camioneta Duster exista carosieri care lucreaza cu RTR pentru modele “la comanda”,
“Raspunsul este nu, iar asteptarile clientilor sunt diferite fata ce ofeream noi cu fostul pick-up. Mai exact, clientii se asteapta la o masina care sa poata duce o tona, sa fie 4X4 si sa aiba dubla cabina, iar deocamdata din acest punct de vedere nu exista nimic de oferit. Nu exista nicun proiect la nivel de companie si de Grup”, spunea Thomas Dubruel, fostul director comercial al Dacia si Renault in Romania.
Dubruel preciza insa ca Dacia se uita pe piata la ce ar dori clientii si exista alternative, chiar daca nu de serie: “Am dezvoltat local impreuna cu RTR si cu un carosier, un proiect de Duster Pick-Up si daca il vedeti pe strada e vorba de un proiect dezvoltat la nivel local in Romania, dar cum spuneam, nu avem nimic la nivel de Grup”.