Kremlinul reactioneaza: Rusia nu a amenintat Occidentul cu folosirea armelor nucleare pentru a apara Crimeea
Purtatorul de cuvant al Kremlinului Dmitri Peskov a declarat joi ca Rusia nu a amenintat Occidentul cu utilizarea armelor nucleare pentru a mentine controlul asupra Peninsulei Crimeea, anexate in martie 2014, transmite Sputnik News. Reactia Kremlinului vine dupa ce publicatia The Times a relatat, citand notite luate de un oficial american in timpul unei intalniri cu reprezentanti rusi, care indicau ca Rusia ar pune presiuni in aceasta directie daca NATO va trimite trupe aditionale in statele baltice.
"Bineinteles ca nu", le-a spus Peskov jurnalistilor, raspunzand unei intrebari.
"Este un exemplu clasic al isteriei menite sa demonizeze tara noastra, care suceste situatia in jurul lor in planurile de informare, nefiind ghidat de nicio informatie fundamentala, apoi se sperie de ceea ce au scris", le-a spus Peskov jurnalistilor de la Moscova.
Purtatorul de cuvant al Kremlinului a adaugat ca "astfel de publicatii nu trebuie luate in serios", referindu-se la The Times si The Independent care a preluat informatiile.
The Times, citat de The Independent, a relatat joi ca Rusia ar fi amenintat cu un "spectru de raspunsuri de la nuclear la non-militar" daca NATO disloca mai multe trupe in Lituania, Letonia si Estonia si pentru a apara anexarea Peninsulei Crimea. Totodata, Moscova ar fi avertizat ca "aceleasi conditii" care au determinat-o sa actioneze militar in Ucraina exista si in cele trei tari baltice, toate membre NATO.