Inca o plecare din echipa lui Iohannis: Mihai Razvan Ungureanu, dat "disparut" de la Cotroceni si din PNL. Mita a la Cluj. Sotia senatorului Cordos, acuzata ca a vandut subiectele unui concurs de angajare la Morga; De ce era iminent un cutremur devastator
România trece pragul bătrâneţii: mai mulţi bunici decât copii. Romania a devenit, oficial, o ţară în care vârstnicii sunt mai mulţi decât tinerii. Pentru prima oară de la Revoluţie numărul persoanelor peste 65 de ani este mai mare decât al celor sub 15 ani. Sociologii avertizează că, în curând peste jumatate din populaţie va depăşi 50 de ani, ceea ce va fi un dezastru pentru economie şi sistemul de pensii. Pentru prima oară de la Revoluţie, numărul românilor trecuţi de 65 de ani îl depăşeşte pe cel al copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani. Aşa arată cel mai recent raport al Institutului Naţional de Statistică (INS), scrie Adevarul.
Încă o plecare din echipa lui Iohannis: Mihai Răzvan Ungureanu, dat "dispărut de la Cotroceni şi din PNL". Reacția lui Mihai Răzvan Ungureanu - "Nu am dispărut, doar am răbdare". Ultima "bârfă" vehiculată la nunta lui Mihai Voicu cu Claudia Benchescu, doi lideri liberali importanți, era legată de dispariţia fostului prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu din echipa lui Klaus Iohannis. Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit consilier personal al lui Klaus Iohannis în decembrie 2014. O funcţie onorifică, neretribuită, confirmată însă oficial la acel moment de către purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Tatiana Niculescu Bran. De altfel, Mihai Răzvan Ungureanu, alături de Vasile Blaga, l-a însoţit pe Klaus Iohannis în prima sa vizită oficială, în calitate de şef al statului, în Republica Moldova. Continuarea in EVZ.
Experta Laura Ștefan: Lupta anticorupție depinde de menținerea calității de magistrat a procurorului. Laura Ștefan, distinsă recent de Ambasada SUA la București cu premiul "Femeia curajoasă" a anului 2015, consideră că arestul preventiv îi face pe cei acuzați mai vulnerabili, fiindcă "o persoană arestată are tendința naturală de a colabora mai mult cu organele de urmărire penală decât ar face-o una care se află în stare de libertate". Ideile politicienilor de a-i scoate pe procurori din tagma magistraților sunt văzute, pe de altă parte, de experta anticorupție ca un "risc", fiindcă în acest fel "procurorii ar ajunge niște funcționari, subordonați politic". Un interviu cu Laura Stefan in Romania Libera.
De ce era iminent un cutremur devastator in Nepal. Specialiştii avertizaseră că urmează un cutremur devastator în Nepal. Seismul a deplasat capitala Kathmandu cu trei metri. Experţii au avertizat despre pericolul care îi păştea pe nepalezi de decenii întregi. Cele peste 2.500 de victime din urma seismului de 7,9 grade au fost inevitabile din cauza plăcilor tectonice din regiune care au agravat cutremurarea pământului, iar clădirile şubrede nu au putut rezista. În urmă cu peste 25 de milioane de ani, India, care odată a fost o insulă, s-a izbit în continentul asiatic. Cele două porţiuni încă se ciocnesc, împinse una către cealaltă cu o viteză de 4-5 centimetri pe an. Forţele acestea au dat naştere celor mai înalţi munţi din lume, Himalaya, dar şi unor cutremure devastatoare. Integral in Adevarul.
Mită á la Cluj. Soția senatorului Cordoș, acuzată că a vândut subiectele unui concurs de angajare la Morgă. Doi autopsieri ar fi mituit-o pe Mihaela Cordoș, soția senatorului PSD, Alexandru Cordoș, pentru a-și angaja fiii la Morga Spitalului Județean. Femeia este arestată pentru trafic de influență. Soțul și fiica sa sunt, de asemenea, cercetați de DNA pentru fapte de corupție. Secretara comisiei de concurs a fost nimeni alta decât Mihaela Cordoș, care ar fi primit, de la cei doi, câte 10.000 de lei în schimbul promovării examenului, aflam din EVZ.
Romani cu superviteza la Internet si WC in fundul curtii. In 3 ani, toate satele noastre ar trebui sa iasa din Evul Mediu. Anul de gratie 2015: secolul vitezei si al tehnologiei avansate: pana si cel mai sarac bordei din Romania are macar un ecran plat. La tara, internetul a patruns cu viteza mai mare decat in satele occidentale si aproape ca nu mai exista roman fara smartphone. Azi, 62% din locuintele rurale ale Romaniei sunt conectate la internet. Insa numai 6 din 10 agricultori au o masina de spalat. 64% dintre taranii romani nu au o baie in casa cu o chiuveta sau un dus ar 72% dintre ei au closetul in fundul gradinii. Asa se face ca pentru jumatate din romani, toaleta in conditii civilizate ramane un lux de neatins. Un reportaj Stirile Pro Tv.
Preşedintele CJ Brăila, Viorel Mortu: "La Spitalul Judeţean Brăila se face mâncare pentru nunţi". Acesta este sistemul de sănătate din România! Şeful Camerei de Comerţ din Brăila este acuzat că şi-a făcut mendrele în bucătăria bolnavilor. Nu puţine sunt spitalele din provincie unde se moare cu zile, aşa cum s-a întâmplat recent, când un băieţel de 8 ani a pierit după ce i s-a pus un diagnostic greşit. Nici Spitalul din Brăila nu este pe lista unităţilor medicale "premiante" din România, iar acum este zguduit de un scandal ruşinos! Viorel Mortu, preşedintele CJ Brăila, a declarat recent că are informaţii potrivit cărora firma care prestează serviciul de bucătarie la Spitalul Judeţean ar fi folosit bucătăria în scopuri personale, potrivit EVZ.
Diversiunea "istorică" a lui Victor Ponta. Confruntat cu o opoziție de catifea și scăpat din tumultul care a urmat eșecului la prezidențiale, premierul continuă să ignore subiecte esențiale, plănuind, în schimb, sărbătorirea a trei ani de la răsturnarea, prin moțiune de cenzură, a Guvernului Ungureanu. "Îi invit pe toți parlamentarii care au votat moțiunea pe 27 aprilie 2012 să participe luni, la Palatul Parlamentului, la evenimentul <3 ani de la începutul sfârșitului regimului Băsescu-MRU-Predoiu>. Împreună, vom reaminti ce a însemnat schimbarea cursului României din punct de vedere economic și social!". Așa sună anunțul prin care, pe propriul blog, premierul Victor Ponta își invită colegii din PSD, PC și UNPR, dar și pe liberali la marcarea a ceea ce el consideră a fi "un moment unic în istoria post-decembristă a României". Continuarea in Romania Libera.
Turcia îşi dă autogol. Prin ameninţările la adresa Germaniei şi a altor parteneri internaţionali în chestiunea genocidului armean, Turcia îşi cauzează prejudicii - este de părere Thomas Seibert. Rareori a atacat Turcia, într-un timp atât de scurt, atât de mulţi parteneri internaţionali şi personalităţi marcante. Papa de la Roma, Parlamentul UE, Austria. Apoi, într-un ritm ameţitor, au urmat comunicatele Ministerului de Externe: Germania, Franţa, Rusia şi SUA. Criticate şi atacate din cauza poziţiei acestora faţă de masacrarea armenilor, de acum un veac. În cazul Germaniei, Ankara a subliniat că poporul turc nu va uita şi nu va ierta discursul preşedintelui Joachim Gauck care, referindu-se la epurarea etnică de acum un secol, a folosit noţiunea de "genocid". Un comentariu Deutshe Welle.
Un deputat propune un proiect de lege privind revenirea la denumirea de "ţigani" pentru persoanele de etnie romă. Bogdan Diaconu, deputat şi liderul Partidului România Unită, propune revenirea la denumirea de "ţigani" pentru persoanele de etnie romă. "Sunt conştient că acest proiect va naşte multe controverse, dar trebuie să ţinem cont de felul în care românii din străinătate au de suferit în urma confuziei dintre romi şi români. Am primit mii de solicitări să pun capăt acestei confuzii care ne-a afectat teribil în ultimii ani", a scris Diaconu pe blogul personal, potrivit Gandul.
sursa:hotnews