In cautarea „Sfântului Graal” al energiei
Au trecut 25 de ani de când o descoperire uluitoare a inflamat întreaga planeta: fuziunea nucleara era posibila, ea putea produce energie nelimitata si era la îndemâna oricui. Dupa o perioada de anonimat, azi apar noi cercetari care reiau ideea. Unii îsi aduc înca aminte, asta pentru ca experientele au fost facute si prezentate si în România, la TVR în anul 1989, de imaginile care prezentau lumii ceea ce a fost numita atunci „fuziunea la rece”: o modalitate revolutionara, simpla, economica si ecologica, care putea rezolva pentru totdeauna nevoile insatiabile de energie ale Planetei. „La rece” însemna o reactie nucleara care, spre deosebire de cea produsa în reactoarele nucleare clasice, avea loc pe un birou într-un recipient care putea fi tinut în mâini!
O infima cantitate de material radioactiv intra în reactie nucleara cu hidrogenul, în urma careia se elibera energie electrica. Se spunea atunci ca un kilogram de substanta radioactiva putea produce energie electrica suficienta pentru iluminarea unei localitati timp de o suta de ani! Azi, vedem ca lucrurile sunt mai complicate si problemele sunt înca insurmontabile. A fost vorba despre o farsa sau e vorba chiar despre o descoperire revolutionara? Cautarea acestui „Sfânt Graal” al energiei nu a încetat de atunci, chiar daca subiectul a disparut de pe agenda canalelor de stiri globale la fel de repede cum si aparuse.
În urma cu doi ani, revista „Magazin” a prezentat tot în aceasta pagina, primele noi informatii despre „fuziunea la rece” care, între timp, producea energie electrica. Anuntam ca cercetatorul italian Andrea Rossi reusise sa obtina cantitati uriase de energie, la temperatura scazuta. Reusita lui, care n-a mai produs entuziasmul planetar ca în 1989, a fost confirmata de o echipa independenta de cercetatori. „Catalizatorul energetic” al lui Andrea Rossi, sau E-Cat, functioneaza pe baza unei reactii nucleare de energie joasa, care produce mari cantitati de energie din câteva grame de hidrogen. Aflam atunci ca revolutionara „fuziune la rece” este evitata de fizicieni si privita cu scepticism (?). „Fie este cea mai elaborata farsa stiintifica din lume, fie lumea e pe cale sa treaca printr-o revolutie fara precedent”, scria Forbes.com. Si cu toate acestea, aparatul lui Andrea Rossi functioneaza! Interesant este faptul ca, brusc, ceea ce era revolutionar capata statutul de „farsa”, nu mai atrage atentia mass-media, de parca interesul pentru cea mai revolutionara metoda prin care nevoile de energie ale Pamântului pot fi rezolvate, economic si nepoluant, pentru totdeauna, nu mai intereseaza pe nimeni!
E mult pâna departe
Recent, din spatiul nord-american, au aparut informatii cum ca o companie canadiana, General Fusion, dezvolta o serie de tehnologii si o metoda pentru a face rentabila obtinerea de energie prin procesul complet nepoluant de fuziune nucleara, chiar daca nu prin metoda „fuziunii la rece”, dupa tipicul reactiilor chimice care se produc în furnalul nuclear al Soarelui. Dar, desi potentialul fuziunii nucleare este urias, deocamdata obstacolele tin de tehnologie, resurse si rentabilitate.
Cu tehnologia actuala, procesul de fuziune necesita cheltuirea unei mari cantitati de resurse si efort, ceea ce-l face nerentabil, adica se obtine tot atât de multa energie, sau chiar mai putina, decât cea introdusa în sistem pentru a genera reactia de fuziune. Iar pentru a initia si sustine reactia de fuziune este nevoie de temperaturi si presiuni extreme, apropiate de cele din centrul Soarelui, iar de aceea dezvoltarea unei tehnologii adecvate ramâne o provocare. Asadar, nerentabilitatea este problema cercetatorilor care vor sa produca energie din surse regenerabile (solara, eoliana), o problema care nu îsi gaseste rezolvare de mai bine de patru decenii. Specialistii de la General Fusion, din British Columbia, au proiectat un sistem numit „Magnetized Target Fusion” (MTF), care consta într-o sfera umpluta cu un amestec de plumb si litiu în stare topita.
Asupra acestui amestec se actioneaza prin pompare pentru a genera un vortex în care este injectata apoi o plasma restrictionata magnetic (un gaz superfierbinte cu sarcina electrica), pistoanele care înconjoara sfera comprimând plasma pâna ajunge la conditiile necesare declansarii reactiei de fuziune. Sistemul creat de cei de la General Fusion nu e suficient deocamdata pentru a produce energie rentabila, la acest capitol înca se lucreaza. „Omenirea are nevoie de o sursa de energie pentru viitor pentru ca nu putem continua la nesfârsit sa ardem combustibili fosili. Fuziunea (nucleara) este sursa de energie a viitorului”, declara Michel Laberge, fondatorul si directorul stiintific al companiei General Fusion, fraza ce poate fi considerata un truism pe care îl auzim de peste patru decenii.
Ca lucrurile nu sunt asa de simple precum le prezinta societatea canadiana amintita, o dovedeste campania americana Lockheed Martin, care a anuntat ca de-abia peste 10 ani va dispune de un reactor de fuziune nucleara fezabil. Proiectul de reactor de fuziune de la Lockheed foloseste drept combustibil de fuziune un gaz format din doua tipuri de atomi de hidrogen – deuteriu si tritiu. Acest gaz este injectat într-o incinta speciala. Apoi se adauga energie pentru a desprinde electronii de pe orbitele lor atomice, formând o plasma ionica.
Aceasta plasma este extrem de fierbinte si are nevoie de un puternic câmp magnetic care sa o mentina în interiorul incintei (daca ar atinge suprafata interioara a incintei ar topi-o). Reactorul creat de Lockheed Martin ar putea genera de 10 ori mai multa energie decât dispozitivele experimentale existente folosite pentru fuziune si poate fi de zece ori mai mic decât aceste dispozitive. Experimentele initiale ale specialistilor americani au demonstrat ca e posibila construirea unui reactor cu capacitatea de 100 de megawati si dimensiunile de 2 metri/3 metri.
În fine, este interesant faptul ca nici specialistii canadieni nici cei americani nu se arata interesati de realizarea reactorului Ecat al lui Andrea Rossi, economic si rentabil, care produce energie prin „fuziunea la rece” a nichelului si hidrogenului, cu toate ca, departe de a fi o farsa, instalatia lui este de câtiva ani comercializata chiar si pe piata americana. Numai ca interesele geo-economice sunt mai puternice decât lupta pentru un viitor energetic sigur al Planetei.