Fostul ministru britanic al Apararii: Este timpul ca Marea Britanie sa trimita armament in Ucraina/ William Hague, secretar de stat: Nu intentionam sa trimitem arme, trebuie gasita o solutie diplomatica
Fostul ministru al Apararii britanic, conservatorul Liam Fox, a afirmat intr-un editorial pentru The Sunday Telegraph ca Londra trebuie sa trimita armament in Ucraina, avertizand ca Occidentul trebuie sa se "trezeasca" la realitatea unui "plan strategic clar" al Kremlinului de a domina Europa, de la tarile baltice la cele balcanice.
Statele europene trebuie sa prioritizeze securitatea nationala mai mult decat bunastarea social si ajutorul extern si sa ofere guvernului de la Kiev arme anti-tanc, drone de supraveghere si tehnologie codata.
Fox sustine ca desi sanctiunile impuse de Occident afecteaza economia Rusiei, Vladimir Putin pare indiferent la suferintele propriilor cetateni.
Puterile NATO trebuie in schimb sa "ofere ucrainenilor capacitatile de care au nevoie pentru a se apara in fata superioritatii militare ale separatistilor pro-rusi si aliatilor de la Kremlin".
Secretarul de stat William Hague spune insa ca Marea Britanie nu va trimite armament in Ucraina.
"Tarile care au intentia de a furniza armament Ucrainei trebuie sa analizeze cu multa atentie o asttel de masura", a atras atentia Hague, presedintele Camerei Comunelor.
Statele Unite si unele tari europene analizeaza posibilitatea trimiterii de armament in Ucraina.
"Marea Britanie nu intentioneaza sa trimita armament Ucrainei. Londra nu a avut in ultimii ani nicio abordare in sensul trimiterii de armament in zone de conflict. Trebuie gasita o solutie diplomatica pentru conflictul din estul Ucrainei", a explicat Hague, citat de BBC, potrivit Mediafax.
Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, afirma la inceputul lunii februarie ca Marea Britanie nu trimite armament letal Ucrainei, precizand ca aceasta pozitie ar putea suferi modificari.
Marea Britanie trimite echipamente militare neletale Ucrainei.