Fiscul, noul Big Brother, obliga avocatii, contabilii si consultantii sa-si denunte clientii; Cat costa acelasi cos zilnic de cuparaturi pentru un roman si un neamt; Cum a bajbait statul timp de 15 ani incercand sa salveze Valea Jiului
Fiscul, noul Big Brother, obligă avocaţii, contabilii şi consultanţii să-şi denunţe clienţii. Contabilii, avocaţii, auditorii şi consultanţii fiscali vor fi obligaţi să raporteze zilnic la Fisc operaţiunile de peste 5.000 euro de care <au luat cunoştinţă>. Cerinţa este reclamată ca inacceptabilă pentru că încalcă secretul profesional, este o sursă de abuzuri şi transformă ANAF în supraveghetorul tuturor mişcărilor de bani la nivel naţional. Conform unei modificări propuse în Codul de procedură fiscală, după închiderea dezbaterii publice asupra proiectului de lege, şi făcută publică abia după aprobarea în guvern, avocaţii, contabilii, experţii contabili, consultanţii fiscali, auditorii, dar şi alte categorii vor fi obligaţi să transmită Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), zilnic, "operațiunile în lei sau în valută despre care au luat cunoștință cu ocazia desfășurării activității, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro", scrie Capital.
Cât costă acelaşi cos zilnic de cuparaturi pentru un român şi un neamţ. Experiment pe axa Bucureşti-Frankfurt cu un rezultat surpriza. Neamţul câştigă de 6,5 ori mai mult decât românul, însă în faţa raftului de la supermarket cei doi devin brusc egali. Preţurile la alimentele de bază în România şi Germania sunt asemănătoare, deşi salariile din ţara noastră sunt cu mult mai mici comparativ cu cele ale nemţilor. Gândul vă arata cât costă acelaşi coş de cumpărături în România şi Germania, ţări unde există o diferenţă între salariile minime brute pe economie de 6,5 ori.
O problemă a creșterii economice: Cât din Produsul Intern Brut devine Produs Național Brut. O comparație între țările UE. România mai deține încă, potrivit celor mai recente date disponibile, una dintre cele mai ridicate rată de conversie a Produsului Intern Brut (PIB) în Produs Național Brut (PNB) dintre fostele state socialiste care au aderat la Uniunea Europeană. Clasamentul alcătuit de wikipedia.org prin agregarea datelor Băncii Mondiale și FMI ne plasează la un raport de 98,7% între acești doi indicatori, alături de Slovenia, potrivit Curs de guvernare. pentru absolvenţii de facultate. Salarii de 1.000 de euro lunar. Absolvenţii de facultate care vor să lucreze ca experţi în accesarea fondurilor europene vor începe p
Expert în accesarea fondurilor europene: o opţiune de carieră. Absolvenţii de facultate care vor să lucreze ca experţi în accesarea fondurilor europene vor începe prin a urma un curs de profil, acreditat de Autoritatea Naţională pentru Calificare. Cursul durează trei zile şi costă între aproximativ 400 de lei şi 1.000 de lei. Ca să ajungi profesionist în accesarea fondurilor europene care să se poată susţine doar din această ocupaţie, ai nevoie de cel puţin doi ani în care să acumulezi expertiză relevantă în domeniu. Angajatorii ofertează astfel de profesionişti cu salarii cuprinse între 1.000 de euro şi 1.500 euro net, lunar, aflam de la Economica.net.
"Nu una, toate băncile greceşti ar putea şterge datoriile celor cu probleme" - Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor. "Supravegherea din BNR este foarte atentă şi foarte grijulie, gata să intervină dacă apare ceva", spune fostul ministru al Finanţelor. Grecii cu venituri mici care au credite la Piraeus Bank şi care se califică pentru obţinerea unui ajutor de stat vor beneficia de ştergerea datoriilor, până la un prag de 20.000 de euro, după cum a anunţat banca. Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanţe, consideră că, prin această decizie, datoriile sunt preluate de bugetul de stat. El mai spune că este posibil ca această măsură să fie adoptată şi de celelalte instituţii bancare din Grecia, potrivit Bursa.
Cum a bâjbâit statul timp de 15 ani încercând să salveze Valea Jiului. Statul a tot divizat şi fuzionat minele şi termocentralele care foloseau cărbunele extras încercând să salveze Valea Jiului. Acestea au înghiţit ajutoare de miliarde de lei, dar situaţia nu este acum nici pe departe rezolvată, fiind una sistemică. Autorităţile se află în faţa unei situaţii fără scăpare, fiind nevoite să pompeze din nou ajutoare de stat pentru salvarea Văii Jiului, în condiţiile în care în ultimii ani a tot încercat să rezolve această problemă divizând şi apoi recombinând unităţi din sectorul minier şi din cel energetic, fără a avea succes. O analiza Adevarul.
Unul din trei români uită și riscă amenzi usturătoare. Mai puțin de o lună pentru depunerea declarației de venit. Data de 25 mai este termenul limită până când persoanele care obțin venituri din activități independente trebuie să depună la Fisc formularul 200 privind veniturile realizate anul trecut. Cei care întârzie vor plăti o amendă de până la 500 lei. Deși "tradiția" depunerii declarațiilor pe venitul din anul anterior pe data de 25 mai a anului în curs durează deja de câțiva ani, cu toate astea, 30% – 40% dintre cei direct vizați uită să o facă. Mai mult, doar un sfert virează cele două procente din impozitul pe venit către un ONG, potrivit datelor colectate de EVZ.
De la 1 mai, producătorii adevăraţi intră în pieţe. Cum îi recunoşti. De la 1 Mai, românii care cumpără din pieţele agroalimentare pot afla exact de unde provin legumele şi fructele cumpărate, dar şi informaţii despre fermier. De atunci producătorii vor fi obligaţi să deţină un atestat de producător. Începând cu 1 mai 2015, producătorii agricoli vor trebui să deţină un aşa-numit atestat de producător pentru a-şi putea vinde marfa în pieţele agroaliementare. Documentul, care înlocuieşte certificatul de producător, conţine informaţii detaliate atât despre cel care produce cât şi despre exploataţia acestuia, anunta Economica.net.
Comisioanele interbancare la plata cu cardul, reduse de 5 ori. Sumele achitate în relaţia dintre banca plătitorului cu cardul şi banca comerciantului vor scădea, începând din luna noiembrie, la 0,2-0,3% faţă de actualul nivel, de 1-1,2%. Reducerea comisioanelor interbancare la 0,2% pentru plăţile cu cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit, măsură ce se va aplica începând din luna noiembrie, va duce la creşterea volumului de tranzacţii, dar băncile mici vor fi semnificativ afectate, susţin bancherii. Comisioanele ce vor fi reduse sunt cele achitate de băncile comercianţilor celor emitente (băncile ce au emis cardurile persoanelor ce fac plăţile), scrie Romania Libera.
sursa:hotnews