Eurovision 2015: Australia va participa, in premiera, la concursul de la Viena
Australia va concura, in premiera, la competitia Eurovision Song Contest 2015, care va avea loc pe 19, 21 si 23 mai la Viena, cu ocazia celebrarii celei de-a 60-a aniversari a concursului muzical, numarul de tari participante ajungand la 40, scrie Mediafax.
Australia va participa in premiera si doar pentru aceasta editie a concursului Eurovision care implineste anul acesta 60 de ani, potrivit site-ului eurovision.tv.
Tema din 2015 a concursului muzical este "Building Bridges" (Construind Punti, n.r), iar Australia a fost invitata de European Broadcasting Union (EBU) si de televiziunea nationala austriaca ORF, care organizeaza editia din acest an a concursului, sa participe in cadrul Marii Finale care va avea loc pe 23 mai la Viena.
"Este o miscare indrazneata si in acelasi timp incredibil de interesanta. Este modul nostru de a spune hai sa ne bucuram impreuna", a declarat Jon Ola Sand, coordonatorul executiv al concursului Eurovision din partea EBU.
"Suntem foarte bucurosi ca am obtinut aceasta oportunitate istorica pentru Australia de a fi reprezentata pe cea mai mare scena a lumii la cea de-a 60-a aniversare a concursului Eurovision si suntem onorati ca EBU ne-a sustinut sa ne indeplinim aceasta dorinta. SBS transmite concursul Eurovision de peste 30 de ani si am vazut in tot acest timp cum dragostea australienilor pentru acest concurs a tot crescut", a declarat, la randul sau, Michael Ebeid, director general al SBS, televiziunea australiana care retransmite concursul Eurovision in aceasta tara.
"Concursul muzical s-a dezvoltat de-a lungul istoriei sale si a devenit cel mai mare eveniment de divertisment televizat din lume. Odata cu participarea Australiei, impreuna cu partenerii nostri de la EBU si SBS, am reusit sa ridicam concursul la un nivel global si sa construim o noua punte pentru cea de-a 60-a aniversare. O punte care se intinde de-a lungul globului, pornind din inima Europei", a spus directorul general al ORF, Alexander Wrabetz.
Potrivit organizatorilor, Australia va putea sa voteze atat in cadrul semifinalelor, cat si in cadrul finalei concursului. Pe langa juriul profesional, organizatorii iau in considerare posibilitatea de a permite publicului australian de a vota prin telefon, in conditiile diferentelor mari de fus orar (in Australia este dimineata la ora transmiterii in direct a concursului Eurovision). Daca va fi permis, votul publicului va insemna 50% din punctajele acordate de Australia concurentilor.
Televiziunea SBS va trimite un concurent, care nu a fost inca stabilit, la Viena, unde va concura direct in Marea Finala, in aceleasi conditii ca si ceilalti participanti.
Publicul din celelalte 39 de tari participante va putea vota pentru concurentul australian. Conform regulilor, publicul nu poate vota pentru reprezentantul propriei tari.
Potrivit eurovision.tv, decizia de a permite Australiei prezenta direct in finala concursului a fost luata pentru a nu reduce sansele celorlalti semifinalisti de a ajunge in finala si s-a tinut cont si de faptul ca participarea Australiei este un eveniment special, care va avea loc o singura data.
Totusi, organizatorii Eurovision au precizat ca, daca Australia va castiga concursul de anul acesta, va avea dreptul de a trimite un reprezentant si in 2016, dar concursul Eurovision va avea loc tot intr-un oras din Europa, chiar si in aceste conditii.
In finala concurusului vor participa, pe langa Australia, cele zece tari calificate din fiecare semifinala, alaturi de tara gazda, Austria, si de cele cinci tari care contribuie financiar cel mai mult la bugetul EBU, Franta, Germania, Italia, Spania si Marea Britanie.
Concursul Eurovision se va desfasura, in 2015, la Viena, Austria, in 19, 21 si 23 mai. Romania va participa in prima semifinala a concursului, cea din 19 mai, alaturi de Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia si Ungaria.
Melodia care va reprezenta Romannia va fi aleasa va fi aleasa pe 8 martie, intr-un spectacol televizat, cu public, desfasurat la Sala Polivalenta din Craiova si difuzat, in direct, de TVR.
sursa:hotnews