Elevii vor sustine si Evaluare Nationala si examen de admitere la liceu. Ce schimbari aduce noua Lege a educatiei; Ce se intampla cu mancarea de la supermarket cand depaseste termenul de expirare. Capcanele promotiilor "XXL" sau "3 la pret de 1"; Secretul

30.05.2015 08:32

Elevii vor sustine si Evaluare Nationala si examen de admitere la liceu. Ce schimbari aduce noua Lege a educatiei. "Adevarul" a intrat in posesia proiectului noii Legi a educatiei, pe care ministrul Educatiei Sorin Cimpeanu il doreste adoptat de Parlament pana la finalul anului. Noua lege implementeaza concurs de admitere la liceu, descentralizeaza scolile si asigura studentilor reprezentare de 25% in conducerea universitatilor. Documentul nu include totusi modificarile aduse procedurii de inscriere la ora de Religie. Proiectul de lege ar trebui sa intre luni in dezbatere publica, insa reprezentantii sistemului de invatamant au primit documentul abia vineri. Una dintre cele mai importante modificari din proiectul de lege este introducerea concursului de admitere la liceu, pe langa Evaluarea Nationala, desi ministrul a exclus initial posibilitatea introducerii ambelor examene.

Martor ocular. Inchisoarea de sub pamanturi. Au bagat-o la puscarie pentru un jurnal de adolescenta in care scria ca Stalin era un dictator. Au spus ca era legionara. Era fi ica unui preot anticomunist. A trait ororile puscariilor din anii '60. Azi, are 82 de ani si povesteste. Se incranceneaza carnea pe tine O cetate este facuta sa te apere de navalitori. Inauntrul sau esti protejat si poti contraataca. Ai apa, provizii si soldati care, de la inaltimea meterezelor, isi distrug inamicul. Cum ar fi, insa, daca rolul fortaretei se inverseaza? Tu esti prizonier intre zidurile ei. Esti pazit sa nu fugi, mori de foame, iar soldatii te privesc ca pe vrajmasul lor de moarte. Si, cel mai ciudat, te afli sub pamant. Un astfel de loc exista. La inceput a fost o unitate militara. Una din cele 18 fortarete construite pe timpul lui Carol I, sa apere Capitala de un eventual atac turcesc. Pana sa se termine, devenise desueta si nefolositoare. Devenise un banal depozit de munitii. Apoi, zidurile ei groase i-au oferit adevarata utilitate. S-a transformat in temnita si a ramas asa. Temuta puscarie Jilava, informeaza Evz.ro.

Ce se intampla cu mancarea de la supermarket cand depaseste termenul de expirare. Capcanele promotiilor "XXL" sau "3 la pret de 1". Atrasi de promotii de tipul "trei la pret de unu" sau de reducerile practicate la produsele a caror termen de valabilitate este pe cale de a expira, romanii s-au obisnuit sa plece din hypermarketuri cu plasele ticsite de "provizii". Multe dintre produsele alimentare cumparate vor ajunge, insa, la gunoi. Anual, peste 2,2 milioane de tone de mancare sunt aruncate la cos doar in Romania, tara noastra clasandu-se astfel pe locul noua la nivel european. Risipa de alimente a ajuns un motiv real de ingrijorare in UE inca de anul trecut, cand un studiu comandat de Comisia Europeana a aratat ca, in medie, un cetatean european arunca 179 de kilograme de mancare in fiecare an, risipa dublandu-se in perioada 2006-2012. Pentru a contracara acest fenomen, in Franta, spre exemplu, Parlamentul a votat la inceputul acestei saptamani o lege prin care marii retaileri sunt obligati sa doneze produsele ce urmeaza sa expire unor organizatii caritabile. Hypermarketurile din Romania spun ca ar fi deschise unei astfel de initiative, dar si ca, paradoxal, in prezent este mai scump sa doneze mancare decat sa o distruga. Alimentele expirate sau deteriorate trebuie neutralizate, comerciantii fiind obligati, conform legii, sa incheie un contract cu o companie de profil, noteaza Gandul.info.

Digi24: Aquapark la sat. Aquapark-ul s-a nascut si la sat. Intr-o localitate din Neamt cu mai putin de 5.000 de locuitori se munceste de zor la centrul de distractie. Oamenii nu au drumuri si nici canalizare, dar vor avea tobogane uriase, sauna si jacuzzi. Ambitia edililor costa patru milioane de euro si e posibila cu fonduri europene. Dupa o zi de munca in camp, nimic nu se poate compara cu clipele de relaxare de la aquapark-ul din sat. Este ceea ce cred autoritatile din localitatea Alexandru cel Bun din Neamt. Dar cei mai multi dintre cei aproape 5.000 de localnici nu par atat de dornici de distractie. Au alte griji, scrie digi24.ro.

Secretul diabolic al Coreei de Nord, scos la lumina dupa aproape 50 de ani. Sute de familii din intreaga lume se uita cu durere la fotografiile tinerilor care au disparut fara urma in anii '70 - '80. Adevarul din spatele disparitiilor a fost ascuns zeci de ani in Coreea de Nord. Un document descoperit de serviciile secrete americane demonstreaza ca fostul dictator, Kim Jong-il, a fost cel care a orchestrat rapirile a sute de straini, pe care ii transforma in spioni impotriva natiunilor lor sau ii folosea in antrenamentul agentilor secreti nord coreeni si in activitati de propaganda, scrie The Washington Times. La sfarsitul anilor '70, conform documentului secret, fostul dictator Kim Jong-il a trimis agenti in Asia de Sud, Orientul Mijlociu si Europa de Est pentru a rapi sute de tineri. Intre cei mai cautati, erau femeile atragatoare si orfanii, cu varste apropiate de 20 de ani, informeaza Romania libera.ro.

DW: Fatarnicie, coruptie, slugarnicie. In tara in care nu sta piatra pe piatra, ne fandosim ca respectam poporul, vointa poporului suveran. De parca nu am sti ca in buna parte, din pacate majoritara, ceea ce numim vointa poporului consta de fapt in manipulare, interese meschine, slugarnicie, resentimente. Adevarul e ca am ramas, in majoritate, cum am fost: o populatie. Fara problematizari, fara repere, cu raspunsuri de-a gata, la a doua mina, cu barda intr-o mina iar cu cealalta mina intinsa pentru favoruri, pile, relatii, toate acestea nu de putine ori de natura penala. E o regula sa nu spunem lucrurilor pe nume, despre ceilalti dar si despre noi. A devenit o datorie sa nu impietam cumva "opinia publica", sa nu suparam cumva poporul spunind limpede, dar fara superioritate si fara resentimente, de ce boli cronice suferim si le ascundem mereu precum gunoiul sub pres, scrie Deutsche Welle.

Cele mai ciudate proiecte legate de Romania, de pe Kickstarter. Crowdfunding e genul ala de termen pe care-l folosesc corporatistii din departamentele de marketing, fara sa stie ce inseamna, ca flash mob, numai ca asta e chiar amuzant. In principiu se rezuma la oameni care cer bani pentru niste proiecte mai mult sau mai putin fezabile, fara sa ofere altceva decat promisiunea unui produs finit, care de obicei iese mult mai varza decat se asteptau initiatorii. In cele mai multe cazuri, primesti doar o vorba buna in schimbul banilor si sentimentul ala de mandrie stupida ca, fara aia 50 de lei trimisi de tine de pe cardul primit de la taica-tu, nu se lansa un boardgame romanesc jalnic sau un album de jazz experimental. Integral in Vice.ro.

sursa