De ce vrea PSD sa legalizeze traseismul baronilor; Moldova si-a readus tehnica militara "la conditie de lupta"; Cercetatorul si studenta din Salaj care incearca sa culeaga din plante un leac pentru cancer

25.08.2014 20:33
 De ce vrea PSD sa legalizeze traseismul baronilor. Vicepremierul Liviu Dragnea vrea sa le permita alesilor locali sa migreze de la un partid la altul fara a-si pierde mandatul, asa cum prevede legea in vigoare. O asemenea masura ar avantaja trei dintre candidatii la prezidentiale: Victor Ponta, Calin Popescu Tariceanu si Elena Udrea. Dincolo de argumentele oficiale, de legalizarea traseismului ar beneficia in special PSD, in perspectiva alegerilor prezidentiale. Experienta ultimilor 25 de ani arata ca alesii locali sunt atrasi de partidele aflate la putere, pentru a avea acces la fonduri guvernamentale. La ora actuala, banii pentru administratia locala sunt impartiti chiar de catre Liviu Dragnea, in calitate de ministru al Dezvoltarii Regionale. Practic, ar creste nu doar numarul primarilor PSD sau UNPR, dar si "oastea" subordonata direct lui Liviu Dragnea, noteazaRomania Libera.

Moldova si-a readus tehnica militara "la conditie de lupta". Ministerul Apararii din Republica Moldova a readus la "conditie de lupta" toata tehnica militara pe care o are in dotare. In ultimele doua luni au avut loc aplicatii militare la Balti, Cahul, Ungheni si pe poligonul de la Bulboaca, de langa regiunea transnistreana. Seful Marelui Stat Major al Armatei Nationale a Moldovei, colonelul Igor Gorgan, a inspectat joi parcul tehnic al brigazii de infanterie motorizata "Stefan cel Mare". Este vorba de 80 de transportatoare amfibii blindate si munitiile acestora. Autoritatile dau asigurari ca pregatirile au loc in conformitate cu planul de perfectionare a efectivului fortelor armate. Integral pe Deutsche Welle.

Cui foloseste o suspendare ritualica a presedintelui Traian Basescu.Analistii politici contactati de Adevarul sustin ca, in plan electoral, Elena Udrea si Victor Ponta ar avea prea putin de castigat daca presedintele Traian Basescu ar fi suspendat, iar, pe plan extern, imaginea Romaniei ar fi terfelita. Intrat in ultimele patru luni de mandat, presedintele Traian Basescu se confrunta din nou cu perspectiva suspendarii, situatie prin care a mai trecut de doua ori in timpul celor doua mandate de sef al statului. Totusi, timpul scurt pana la alegerile prezidentiale l-ar putea aduce pe Traian Basescu intr-o situatie insolita: ar putea fi suspendat de Parlament, fara sa se ajunga insa si la un referendum de demitere. Asadar, o suspendare simbolica, asa cum de mult isi doreste PSD. Continuarea in Adevarul.

Cercetatorul si studenta din Salaj care incearca sa culeaga din plante un leac pentru cancer. Un specialist de la Centrul de Cercetari Biologice din Jibou si o studenta ar putea avea o contributie importanta in ceea ce priveste realizarea unui leac pentru cancer. Acestia au descoperit ca extractul dintr-o planta inhiba diviziunea celulelor canceroase. "Exista plante care sunt promitatoare pentru domeniul acesta, fiindca ele sunt folosite si in traditia populara, etnobotanica. (...) Noi vrem sa fructificam cumva traditia aceasta locala de a folosi plantele ca tratament si vrem sa vedem, din punct de vedere stiintific, ce efecte au", a explicat Cosmin Sicora, directorul Centrului, intr-un interviu acordat Gandul. Desi a studiat in Ungaria, Finlanda, Canada si SUA, Cosmin Sicora a ales sa faca cercetare in Romania. 
 
 


Tutela penala a lui Liviu Dragnea in Dosarul Uioreanu. Presedintele Consiliului Judetean Cluj a fost arestat si este acuzat de DNA ca a primit spagi generoase pentru a aproba lucrari fara licitatie la Aeroportul International "Avram Iancu". Ceea ce nu se stia, insa, este ca vicepremierul Dragnea a fost cel care a condus sedinta in care au fost aprobate ilegalitatile pentru care a fost arestat Horea Uioreanu, sustine EVZ.

CFR muta Timisoara la 16 ore de Bucuresti. Povestile calatorilor care au stat in "trenul groazei" fara apa si aer conditionat. In Romania europeana, un tren face 16 ore de la Timisoara pana in Bucuresti, cat ar dura un zbor cu tot cu escala pana la New York. Garnitura care a plecat sambata seara la ora 10 din Timisoara a sosit duminica la ora 14 in Gara de Nord, cu o intarziere de 7 ore, timp in care pasagerii nu au primit nici apa, nici mancare. Atunci cand au coborat pe peron, bietii oameni nu mai puteau nici sa mearga de amorteala si foame. "Nu am putut ajunge la ei", sustin cei de la CFR, care spun ca spun ca legea nu-i obliga sa ii despagubeasca pe calatori pentru timpul pierdut. Continuare pe Stirile Pro Tv.

"Provocarea galetii cu gheata", gest umanitar sau exhibitionism?"Provocarea galetii cu gheata" este una dintre cele mai reusite actiuni umanitare din istorie, dar baia de apa rece nu este atat de inofensiva si nici atat de altruista precum pare, spun unii medici si psihologi. "Ice Bucket Challenge", fenomenul care face furori si in Romania zilele acestea, a inceput ca un joc amuzant cu scop caritabil, fiind o invitatie de a face donatii pentru diverse organizatii caritabile. In SUA, "provocarea galetii cu apa" a adunat pana acum peste 50 de milioane de dolari, potrivit Time.com, o suma substantiala pentru cercetarea sclerozei laterale amiotrofice (prescurtat "ALS" in engleza), boala rara cu care sunt diagnosticate anual cel mult doua persoane din 100.000, scrie Adevarul.

Presedintele CJ Botosani si sotia sa, deputat PNL, concediu de doua saptamani la mare pe bani publici "ca sa moara dusmanii de ciuda". Turcanu: "Asa, si? Dumneavoastra n-aveti dusmani?". Din seria alesilor care se folosesc de banii publici in scopuri personale, presedintele Consiliului Judetean Botosani, liberalul Florin Turcanu, a petrecut doua saptamani la mare, alaturi de sotia sa, cei doi copii si inca trei consilieri. In plus, a folosit si masinile Consiliului Judetean pentru a face drumul pana in Eforie Nord. Totul, din bugetul CJ Botosani. Scuza invocata de Turcanu: a fost acolo pentru niste cursuri de admnistratie, pe care aproape ca este obligat prin lege sa le faca, potrivit statutului alesilor locali. Mai mult, ca sa afle toata lumea de concediul pe bani publici, sotia sa, deputata PNL Roxana Anusca, a postat pe contul personal de Facebook un mesaj catre "toti dusmanii": "sa moara de ciuda!", relateaza Gandul.

Lucruri misterioase din viata lui Dinu Patriciu. Primele dosare penale in care liberalul a trebuit sa dea declaratii. O batrana disparuta fara urma de pe o proprietate vizata de Patriciu pentru un proiect imobiliar si un dosar cu valuta falsa se afl a printre aspectele intunecate ale vietii miliardarului. Ca sa vedeti cum e viata de ziarist! In anul 1994, ziarul "Adevarul", cu simpatii clare pentru politica dusa de partidul lui Ion Iliescu, nu scapa nici o ocazie sa-i atace pe liberali si taranisti. Dinu Patriciu era unul dintre liderii liberali importanti in acea perioada si mai putin amestecat in afaceri ca acum. Chiar daca parasise PNL in urma unei dispute cu Radu Campeanu si infiintase impreuna cu prietenul sau Calin Popescu-Tariceanu PNLAripa Tanara, Patriciu era un politician spre care ochii presei erau atintiti, iar ziarul "Adevarul" (mai ales in perioada in care a fost condus de Darie Novaceanu) il taxa ori de cate ori se ivea ocazia. Integral in EVZ.