Daimler ar putea cumpara Aston Martin si MV Agusta
Grupul german Daimler, care detine marcile de automobile Mercedes-Benz si smart, ar putea cumpara premium britanica Aston Martin, din care detine deja 5%, precum si marca italiana de motociclete MV Agusta, scrie publicatia americana Car and Driver.
Miscarea Daimler nu ar fi deloc surprinzatoare, avand in vedere acordul deja existent cu Aston Martin si faptul ca grupurile BMW si Audi detin in portofoliu marci de motociclete, BMW Motorrad, respectiv Ducati.
Ipoteza Car and Driver nu este sustinua de vreun oficial al vreuneia dintre companiile ale caror nume sunt vehiculate, insa ea sta in picioare dat fiind contextul.
Pachetul majoritar de actiuni Aston Martin a fost vandut de catre Ford in 2007 unui fond de investitii din Kuweit, iar in decembrie 2012 a fost parafata o intelegere prin care grupul italian Investindustrial prelua un total de 37,5% din Aston Martin. In iulie 2013 s-a anuntat ca Daimler va detine 5%, iar acum, iata, apare zvonul ca Daimler este interesata sa preia controlul asupra Aston Martin. Ramane de vazut daca tranzactia va avea in cele din urma loc si daca va fi o preluare integrala sau una partial-majoritara.
Grupul american producator de motociclete Harley-Davidson a vandut marca italiana MV Agusta, in august 2010, afaceristului italian Claudio Castiglioni – presedinte al MV Agusta din 2008 incoace. Castiglioni a fost si proprietarul MV Agusta inainte de 2008, an in care marca italiana, fondata in 1945, a fost cumparata de Harley-Davidson. Dupa nici doi ani de posesie, conducerea grupului moto american decis sa vanda MV Agusta pentru a se concentra mai mult pe Harley-Davidson.