Dacia muta la Mioveni productia Duster-ului pentru Marea Britanie, fabricat pana acum in India

12.09.2014 18:13

Dacia a inceput in aceasta vara sa mute la uzina de la Mioveni productia Duster-ului dedicat pietei britanice, SUV-ul fiind din 2012 fabricat la uzina Renault din India. Decizia a fost luata din motive “logistice si economice”, drumul foarte lung din India marind simtitor timpii de asteptare pentru clientii din Regatul Unit, piata in care vanzarile Dacia au crescut cu 70% anul acesta.


In 2012 Renault demara productia SUV-ul Duster cu volan pe dreapta in India, la uzina din Chennai, unitate care produce SUV-ul si pentru piata indiana. La momentul demararii productiei Duster in India, uzina de la Mioveni nu era pregatita sa inceapa productia masinilor cu volan pe dreapta, insa acest lucru s-a intamplat la final de 2012 cand a inceput productia lui Sandero pentru UK.

Acum, Dacia e in plin proces de mutare a productiei de Duster “britanic” de la Chennai, la Mioveni, proiect planificat cu mai bine de un an in urma.

“Uzina de la Mioveni a inceput sa fabrice Duster cu volan pe dreapta pentru Marea Britanie in cursul verii. Acest proiect de mutare a productiei in Romania era planificat de mai mult de un an, in principal din motive logistice si economice, si nu va schimba previziunile de productie ale uzinei”, au spus pentru HotNews.ro reprezentantii directiei Comunicare Dacia.

Presa britanica scrie, relatand subiectul, ca timpii de asteptare se vor scurta simtitor, cu trei-patru saptamanii pentru britanicii care au comandat Duster. Jurnalistii mai scriu si ca au existat cateva zeci de plangeri legate de coroziunea aparuta la masinile Duster, din India din cauza unor incosistente la vopsirea masinilor.

Marca Dacia s-a lansat in Marea Britanie la inceput de 2013 si vanzarile au fost peste asteptari. In primele opt luni ale acestui an s-au vandut peste 15.000 de masini Dacia, crestere de 70% fata de perioada similara din 2013.

La Mioveni Dacia va produce intre 310.000 sui 320.000 de masini in intreg 2014, iar peste jumatate dintre ele sunt Duster.

(sursa - Dacia)
hotnews.ro