Cum functiona serviciul secret al amorezatului Nichita; Controversele din jurul urmasului Alinei Bica si clanurile de interlopi din Iasi; Basescu: "N-am avut niciodata o relatie personala urata cu Nastase". Ce foaie i-a dat contracandidatului sau la dezba

05.05.2015 10:16

Controversele din jurul urmasului Alinei Bica. Daniel Horodniceanu (foto), seful DIICOT Iasi, a primit aviz favorabil de la membrii Sectiei de Procurori a CSM pentru a ocupa functia de sef al centralei DIICOT, lasat liber prin arestarea pentru coruptie a Alinei Bica. Votul CSM genereaza controverse deoarece vine dupa scandalul in urma caruia primarul Iasilor, Gheorghe Nichita, a fost retinut de DNA central pentru ca si-a creat un serviciu secret personal, format din Politia Locala si membrii Clanului interlop al Cordunenilor. Nichita i-a folosit pe politisti si interlopi pentru a-si fila, intre alte persoane, amanta. Prima institutie care era obligata sa ia masuri in astfel de cazuri, potrivit competentelor, era DIICOT Iasi, condus de Horodniceanu, dar acesta l-a "ratat" pe primarul-spion Gheorghe Nichita, scrie Romania libera.



Cum functiona serviciul secret al amorezatului Nichita. Psihoterapeutul Anda Pacurar a explicat, pentru EVZ, ce l-a determinat pe Nichita sa-si spioneze iubita. Ea spune ca edilul este o persoana care detine puterea sub diverse forme de foarte multi ani, si a simtit nevoia sa se simta puternic si in relatia cu amanta, pe care a privit-o ca pe un bun personal. Potrivit interceptarilor din dosar, toti subordonatii edilului ii executau imediat ordinele. De exemplu, Hliboceanu era cel care se propunea: "raman sa patrulez si eu prin oras". Cand Nichita spunea sa nu mai puna politisti in uniforma la filaj, Hliboceanu plusa: "Nu, nu, pe jos, cu catelul, stiu eu, da. Nu patrula de asta sa stea in masina, stiu cum e acolo". Uneori, Nichita il jignea dur pe seful Politiei, care tacea malc: "Bai, dar du-te-n p... mea ca esti prost de bubui cateodata.", scrie EVZ.ro.

De ce a intrat DNA in patul lui Nichita. Legatura dintre blonda primarului Iasiului, spionajul pe bani publici, mafia din Politia Locala si un dosar penal secret. Situatia juridica a dosarului in care primarul Gheorghe Nichita, liderul PSD Iasi, este destul de complicata. Potrivit unor surse juridice, la un Parchet local din Iasi ar fi existat, de asemenea, un dosar cu privire la filajul pe care Gheorghe Nichita il facea impotriva amantei sale, Adina Samson, cea care ii este si subaltern in Primarie. In paralel, insa, informatii de acest gen aveau si procurorii DNA din Bucuresti, care aveau deja in derulare un dosar impotriva lui Gheorghe Nichita, in care se faceau verificari pentru trafic de influenta, scrie Adevarul.

Interviu cu Dragos Sdrobis, doctor in istorie: De ce produceau someri universitatile din interbelic. In perioada interbelica, Romania era campioana Europei in privinta analfabetismului, dar in acelasi timp se situa pe primele locuri in privinta numarului mare de studenti. Mai mult, din cauza unei lipse de legaturi cu societatea si economia, universitatile devenisera fabrici de produs someri. Despre atmosfera din universitatile perioadei interbelice si problemele studentilor am discutat, intr-un interviu, cu Dragos Sdrobis, autorul cartii "Limitele meritocratiei intr-o societate agrara". "Problema universitatii interbelice era lipsa unei legaturi solide cu societatea si cu economia. De fapt, era o autonomie universitara prost inteleasa, care s-a tradus prin obstinatia cu care se promova 'propasirea culturii si a stiintei', fara a se tine cont de parcursul viitor al absolventilor, spune Sdrobis in interviul acordat ziarului Romania libera.

Basescu: "N-am avut niciodata o relatie personala urata cu Nastase". Ce foaie i-a dat contracandidatului sau la dezbaterea finala din 2004. Fila pe care Traian Basescu i-a inmanat-o, la finalul ultimei dezbateri televizate dinaintea alegerilor din 2004, contracandidatului sau, Adrian Nastase, era "o foaie dintr-un dosar de Securitate al altcuiva", spune fostul presedinte, dupa 10 ani. "Au fost destule situatii in care am baut un whiskey impreuna. Niciodata cat am fost vecini n-am discutat probleme politice. Vorbeam de-ale casei. Nea Nicu ne mai inunda... Niciodata politica. (...) N-am avut niciodata o relatie interpersonala urata cu Adrian Nastase si nu l-am urat niciodata. Pot sa dispretuiesc pe cineva, dar nu pot sa il urasc. Adrian Nastase, in afara de acea incercare cu "Flota", ce au discutat ei la parid si m-au hartuit vreun an, nu mi-a facut nimic", spune Traian Basescu, invitat la Adevarul Live.

Haosul continua in spitalele din Romania. Cardurile au blocat sistemul, pacientii au plecat fara retete, iar cozile au revenit. Realitatea de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate este total diferita de cea de la usile doctorilor din toate policlinicile din tara, unde pacientii asteapta ore-n sir sa primeasca o reteta, pentru ca sistemul pentru citirea cardului s-a blocat. In unele zone, nici macar in spitale nu a functionat. Iata un caz din Botosani. "Nu e posibil asa ceva! Nu le merg cardurile. Este lume bolnava care sta aici", au spus pacientii, potrivit stirileprotv.ro.

Paradoxul cardului de sanatate: Bolnavii platesc pentru ceva ce nu functioneaza. Scandalul cardurilor de sanatate ascunde un adevarat paradox. Din birouri, oficialii din Ministerul Sanatatii si de la Casa Nationala de Asigurari sustin ca pacientii pot beneficia de servicii medicale, in paralel, cu sau fara card, pana la rezolvarea problemelor aparute ca urmare a difunctionalitatilor din sistem. In schimb, pe teren, reporterii "Evenimentului zilei" au constatat alta situatie: medicii de la spitale si policlinici spun ca nu au primit niciun document oficial care sa le permita sa dea retete sau sa recomande tratamente, in lipsa acestui card.

sursa:hotnews