Cum a ajuns Daniel Constantin de la favoritul lui Voiculescu la indezirabil; Nemernicii cu epoleti. Manual de musamalizare a ilegalitatilor comise de sefii corupti de la IPJ Bistrita; Ce sanse are strategia pentru Educatie a presedintelui Iohannis si cum
"Pompeiul" pierdut din maruntaiele Baraganului. Acasa la Mihai Viteazul, in Orasul de Floci. A aparut inainte de 1431 si a disparut in neant pe la 1750. Arata ca o Venetie a Baraganului, a fost ras de pe lume precum Cartagina si acoperit cu pamant ca Pompeiul cu lava. Supravietuitorii s-au imprastiat in lume. Cei ce traiesc astazi, in vecinatate, se cred urmasii lui Mihai Viteazul! Cum vii pe vechiul drum spre mare, cu cinci kilometri inainte de a intra in comuna Giurgeni si sa treci podul peste Dunare, la Vadu Oii, pe mana dreapta, vezi o tarla rascolita de sapaturi, doua cruci si o bucata de zid vechi. Daca esti curios si opresti, te intampina o poarta de lemn pe care scrie mare: "Orasul de Floci". Ai ajuns fix in locul unde s-a nascut Mihai Petrascu, fiul Tudorei. Adica cel pe care istoria avea sa-l aminteasca sub numele de Mihai Viteazul. Si oricat de obscen ti-ar suna cuvantul "floci", acesta nu are, in esenta sa, nimic peiorativ. Pur si simplu, asa se numea, in vechime, lana de oaie, informeaza EVZ.ro.
Alo, "Farul"? te apeleaza "Racheta". Cum se intelegeau securistii lui Ceausescu pentru ca mesajul sa ramana strict secret. In perioada comunista, orice informatie care se transmitea intre institutii era codificata. Fiecare unitate a Ministerului de Interne, fiecare penitenciar, sau birou primise un indicativ, de regula un substantiv comun. De asemenea, fiecare functie importanta avea o cifra. Initial, o astfel de lista a fost intocmita in anul 1970, dar cum ulterior a luat fiinta Ministerul de Interne, ea a fost modificata. Un document strict secret, de importanta deosebita, emis in 1974 de Comandamentul pentru tehnica operativa si transmisiuni - Unitatea Speciala R, se afla in arhivele Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Conform notei -raport, el a fost emis pentru acoperirea denumirilor reale ale unitatilor si ale functiilor, pe timpul actiunilor operative, cat si pentru acoperirea functiei celui care semneaza comunicare ce se transmitea la vedere sau codificat prin radio, telefon sau telex, noteaza Adevarul.ro.
DW: Ce mai inseamna iubirea de tara. Societatea romaneasca poate sa raspunda proiectelor anuntate de noul presedinte sau poate sa ramina in carapacea indiferentei. Ceea ce a condus, intr-o masura covirsitoare, la rasturnarea tuturor predictiilor si la alegerea lui Klaus Iohannis presedinte a fost manifestarea patriotismului romanilor din diaspora care au aratat ca le pasa de tara lor, ca cetateni activi si implicati in deciderea alegerii noului presedinte. Sute de mii de romani care isi cistiga cu greu o piine mai buna in afara tarii i-au determinat si pe cei de-acasa sa iasa din pasivitate si blazare, sa descopere in ei acel impuls al datoriei de a se exprima ca cetateni, intr-o solidaritate pe care o intilnim atit de rar in socieatatea romaneasca. Continuarea in Deutsche Welle.
Nemernicii cu epoleti. Manual de musamalizare a ilegalitatilor comise de sefii corupti de la IPJ Bistrita. "Evenimentul zilei" continua seria dezvaluirilor in cazul politistilor de la IPJ Bistrita Nasaud, arestati pentru coruptie. In editia de azi: despre cum s-a musamalizat un grav accident de circulatie, comis de un alt politist beat. In unul din cele mai scandaloase dosare de coruptie din 2014 au fost arestati Ioan-Ovidiu Muresan (inspectorul sef al Politiei Bistrita-Nasaud), Roberto Hasnas (seful Serviciului Rutier) si Leon Closca (seful Politiei Nasaud). Acestia au ajuns dupa gratii in luna noiembrie, fiind acuzati ca au musamalizat accidente de circulatie grave si ca au primit diverse foloase materiale, pentru a interveni pe langa alti politisti pentru a opri anchete penale ori pentru a nu aplica diferite sanctiuni contraventionale. Procurorii DNA sustin ca unul dintre politistii "amabili" cu ajutorul carora s-a incercat musamalizarea unui accident grav de circulatie, in urma caruia a fost accidentata grav o fetita de opt ani, este comisarul sef Petrica Isopescu, de la Protectie Interna.
Cum a ajuns Daniel Constantin de la favoritul lui Voiculescu la indezirabil. Aproape ca nu putem vorbi de Daniel Constantin fara sa-l asociem cu Dan Voiculescu. Patronul Antenelor este cel care l-a crescut de Daniel Constantin, l-a facut presedinte de partid, ministru, deputat, ba chiar l-a imprumutat si cu o suma consistenta de bani. Acum, la inceput de an, Daniel Constantin este aruncat de maestrul sau in aceeasi oala cu Traian Basescu, Elena Udrea si Monica Macovei. Cariera lui Daniel Constantin este fotografia influentei lui Dan Voiculescu in lumea politica romaneasca. Practic, ascensiunea lui Daniel Constantin incepe in 2009, cand este numit seful Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura (APIA), de catre ministrul de atunci al Agriculturii, Ilie Sarbu, la recomandarea lui Dan Voiculescu. Apoi, in 2011, Dan Voiculescu negociaza ditrect cu Crin Antonescu alianta PNL-PC, ca parte a USL, iar cel care semneaza protocolul, din postura de presedinte formal, este Daniel Constantin. In primavara lui 2012, USL preia guvernarea iar premierul Victor Ponta il numeste pe Daniel Constantin ministru al Agriculturii. Din postura de protejat al lui Dan Voiculescu, dar acoperit cu functia de presedinte al PC, Daniel Constantin ajunge deputat la alegerile parlamentare din decembrie 2012 si isi pastreaza portofoliul Agriculturii in Guvernul Ponta 2, scrie Adevarul.ro.
Mii de oameni din Carei au stat trei zile fara lumina si caldura. Ministrul Energiei: Bataia de joc la adresa cetatenilor este de neiertat. Peste 3.000 de localnici din orasul Carei, judetul Satu Mare, au facut Revelionul in bezna. Dupa trei zile, locuitorii din Carei pot, in sfarsit, sa sarbatoreasca si ei venirea noului an. Echipele de interventie ale Electrica Transilvania Nord au avut nevoie de trei zile ca sa gaseasca si sa remedieze avaria care a lasat intreg orasul fara energie electrica. Oficialii companiei spun ca reteaua este veche. O explicatie care nu i-a incalzit pe cei 10 mii de oameni ramasi din ultima zi a anului trecut fara caldura si fara lumina in case.Ministrul Energiei va trimite corpul de control la Carei, pentru a vedea cine este de vina pentru defectiunea care a lasat mii de oameni in frig vreme de trei zile. Declaratia a fost facuta de Andrei Gerea in direct la Digi24.
Ce sanse are strategia pentru Educatie a presedintelui Iohannis si cum o evalueaza analistii. Expertii au constatat ca daca numarul absolventilor de facultate ar creste de la 13,6% la 19% in 2025, acest lucru s-ar reflecta si in PIB, care ar fi mai mare cu aproximativ 3,6%. In campania electorala, presedintele Klaus Iohannis a pus Educatia ca o prioritate in programul sau, considerand-o motorul care ne poate transforma in "tigrul Europei". Specialistii sustin ca e un plan laudabil, dar risca sa ramana doar pe hartie. Un presedinte coagulant, care sa puna reforma Educatiei pe primul plan in Romania si sa uneasca in jurul ei consensul intregii clase politice, asa cum a facut Finlanda acum aproape jumatate de secol. Asta sustin specialistii din Educatie ca e necesar astfel incat programul noului presedinte Klaus Iohannis, corect si onest, sa nu ramana doar pe hartie si sa nu aiba soarta Pactului national pentru Educatie, contrasemnat in 2008 de toate partidele, dar neaplicat, noteaza Adevarul.ro.