Ce masini noi au cumparat romanii in acest an si incotro s-ar putea indrepta piata
Skoda Octavia si Volkswagen Golf sunt cele mai vandute masini noi de import in tara anul acesta, intr-un top in care modelele Dacia domina autoritar, arata cele mai noi date ale APIA. Asociatia sustine in continuare ca programul Rabla ar trebui desfiintat in 2015, motivand ca interesul este tot mai scazut pentru el. APIA spune ca, desi in ultimele 13 luni vanzarile de masini noi au crescut fata de lunile similare din anul precedent, in piata optimismul este moderat fiindca actioneaza si cativa factori negativi.
Piata, la nivel general
Pe ansamblul pietei, livrarile totale de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale), inregistreaza, dupa 7 luni din 2014, o crestere de 30,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In interiorul acestei cresteri, autoturismele au avansat cu 32,7%.
Si pe plan european se remarca o evolutie pozitiva, principalele tari europene inregistrand cresteri ce consolideaza un trend ascendent pentru 2014 (datele dupa 7 luni fiind: Franta +1,9%, Germania +3%, Italia +3,6%, Spania +16,6%, UK +10,1%).
In continuare, vanzarile pe piata din Romania sunt sustinute de achizitiile realizate de catre persoanele juridice (71% din volumulul total inregistrat pe primele 7 luni din 2014). De remarcat este insa faptul ca pentru luna iulie raportul pers/ fizice / pers. juridice este mai echilibrat (36% vs. 64%, similar cu de luna trecuta).
Un aspect ce merita semnalat, este faptul ca in aceste sapte luni din 2014, inmatricularile de autoturisme rulate au scazut cu cca. 7% (9.300 unitati) comparativ cu aceeasi perioada din 2013. Cu toate acestea, volumul lor (119.200 unitati in 2014) ramane ridicat comparativ cu cel al autoturismelor noi (cca. 3 ori mai mare), desi in scadere fata de situatia din 2013 (cand au fost 4,3 rulate la unul nou).
Productia nationala
Dupa 7 luni din 2014 se consemneaza o productie de 246.227 de autovehicule, cu 8,8% mai putin decat in perioada similara din 2013. Dintre acestea, 209.701 unitati (85%) sunt produse de catre Dacia, 36.521 (14,8%) de catre Ford si 5 unitati de catre Roman Brasov. Volumele cele mai mari dupa 7 luni le-au inregistrat Dacia Duster (99.485 unitati, din care 16.784 in luna iulie), urmata de Dacia Logan (54.795 unitati, din care 6.163 in iulie), Ford B-MAX (36.521 unitati, din care 5.130 in iulie), Dacia Sandero (29.681 unitati) si Dacia Logan MCV (25.740 unitati).
Exportul
Au fost exportate in luna iulie 34.327 unitati, ceea ce face ca dupa sapte luni din 2014 sa consemnam un export total de 227.867 unitati, adica o crestere de 1,1% fata de perioada similara din 2013.
Cel mai exportat model in luna iulie 2014 a fost Dacia Duster (17.087 unitati), urmat de Ford B-MAX (5.216 unitati) si Dacia Logan (4.798 unitati). In ceea ce priveste analiza pe totalul primelor 7 luni, top-ul este condus de Dacia Duster cu 95.564 unitati, urmat de Logan cu 45.582 unitati si Ford B-MAX cu 36.521 unitati.
Vanzarile
Cu un volum total de 9.982 unitati in luna iulie, se consemneaza fata de luna iunie o scadere de cca. 5% a vanzarilor, ceea ce face ca, dupa sapte luni din 2014, la un volum total de 57.019 unitati, sa se inregistreze o crestere fata de aceeasi perioada din 2013 de 30,9%, situatie datorata in special autoturismelor, care au inregistrat +32,7% (+47% cele autohtone si +27% cele din import).
La autoturisme, top-ul pe marci dupa 7 luni din 2014 este condus de catre Dacia, cu 16.302 unitati vandute (34,1% din total), urmata de Volkswagen (4.723 unitati / 9,9%), Skoda (4.374 unitati / 9,1%), Ford (3.313 unitati / 6,9%), Renault (3.175 unitati / 6,6%) si Opel (2.161 unitati / 4,5%).
Pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vandut model in luna iulie (dar si dupa sapte luni din 2014), urmat de Dacia Sandero, Dacia Duster, Skoda Octavia si Volkswagen Golf.
Analizand segmentarea pe clase, se observa faptul ca la jumatatea anului, majoritatea segmentelor inregistreaza cresteri importante, in special pe segmentele de volum (B +54,3%, C +35% si SUV +18,9%), scaderi consemnandu-se pe segementele cu volume reduse, precum Executive – 13,5%, Monovolum – 13,1% si Sport – 36%.
In functie de tipul de combustibil, dupa sapte luni din 2014, ponderea este de 54,6% pentru motoarele diesel, in usoara crestere fata de 2013, cand aceasta era de 53,6%. Se mentine numarul de 8 marci si respectiv 7 modele din primele 10 care au o pondere a vanzarilor cu motorizari diesel peste ponderea medie inregistrata de catre acestea la 7 luni (54,6%).
Concluziile APIA
Cu datele inregistrate in luna iulie 2014, consemnam un numar de 13 luni consecutive de crestere fata de lunile similare din anul precedent, ceea ce arata, la prima vedere, o consolidare a evolutiei pozitive din ultima perioada, remarcata inclusiv la nivel european.
Totusi, trebuie avut in vedere faptul ca aceste volume cuprind, din analiza majoritatii jucatorilor din piata, si unitati ce fac obiectul comertului intracomunitar. In acest context, datele comunicate de catre INS si cele privind inmatricularile efective in Romania, arata o situatie a pietei mai putin optimista, deoarece cifra de afaceri din comertul cu autovehicule inregisteaza la 6 luni o crestere de doar 4,7%, in timp ce numarul de autoturisme noi inmatriculate in Romania (in sapte luni) este cu cca. 17% mai mic decat vanzarile realizate.
Desi datele sunt pozitive, in piata exista insa un optimism moderat fata de continuarea acestei evolutii, in conditiile in care cresterea volumelor nu se datoreaza, in principal, derularii in aceasta perioada a programului Rabla, pe fondul unei evolutii in scadere a interesului pentru acest program, atat din partea majoritatii operatorilor din piata, cat si din partea cetatenilor (media zilnica a inscrierilor a scazut constant de la 162 unitati in luna aprilie la 135 in luna mai, 103 in luna iunie si 87 in luna iulie).
Aceasta confirma pozitia adoptata de catre APIA de a solicita sistarea programului dupa acest an. Un factor favorabil insa care merita remarcat, este cresterea disponibilitatii unor institutii bancare de a acorda credite pentru achizitia de autovehicule, situatie care nu are totusi la baza un cadru de reglementare mai favorabil decat cel de anul trecut.
In acest context, continua sa actioneze in piata masuri cu caracter negativ precum limitarea deductibilitatii TVA si cea a amortizarii pentru achizitia de autoturisme de catre persoane juridice, dar si nefiscalizarea comertului cu autovehicule rulate din import (TVA, impozite etc), acestea fiind de natura sa favorizeze importul de autovehicule rulate in detrimentul celor noi.