Casa Alba respinge acuzatiile Rusiei: Sistemul antiracheta din Romania nu incalca Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare
Sistemul american de aparare antiracheta care va fi amplasat in Romania nu incalca Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare (INF), a declarat purtatorul de cuvant al Casei Albe Josh Earnest, respingand astfel acuzatiile Rusiei, tranmite Mediafax.
Rugat sa comenteze acuzatiile Rusiei, potrivit careia stationarea sistemului de aparare antiracheta Aegis in Romania ar incalca Tratatul fortelor nucleare intermediare, purtatorul de cuvant al Casei Albe Josh Earnest a declarat ca scutul de la Deveselu nu reprezinta o incalcare a INF.
"Nu este. Statele Unite isi mentin angajamentul de a respecta acordurile de securitate semnate cu Rusia. Facem acest lucru pentru ca este in interesul securitatii noastre nationale sa respectam angajamentele luate pe scena internationala. Putem face asta, asigurand, totodata, securitate pentru aliatii nostri din Europa, si vom continua in acest sens", a precizat Earnest, intr-o conferinta de presa de la Casa Alba.
Intrebat de ce nu reprezinta o incalcare a Tratatului INF, purtatorul de cuvant nu a oferit explicatii, precizand in schimb ca SUA iau "foarte in serios" tratatele internationale semnate. "De aceea luam in serios si faptul ca partenerii nostri care semneaza astfel de tratate nu isi respecta angajamentele luate", a spus Josh Earnest.
Statele Unite au acuzat, recent, Rusia ca ar incalca Tratatul fortelor nucleare intermediare. In replica, Moscova a declarat ca acuzatiile sunt lipsite de fundament, subliniind ca sistemele antiracheta care urmeaza sa fie instalate in Romania si Polonia ar putea fi o incalcare directa a acestui tratat..
Declaratiile oficialilor americani conform carora Rusia a incalcat Tratatul fortelor nucleare intermediare (INF) sunt lipsite de fundament, a comunicat miercuri Ministerul rus de Externe, citat de Itar-Tass.
"Acuzatiile sunt lipsite de fundament, la fel ca toate celelalte acuzatii facute in ultima vreme de Washington la adresa Moscovei", a comunicat MAE rus, citat de Itar-Tass.
"Avem multe nemultumiri fata de Statele Unite privind acest Tratat. Acestea se refera la rachetele care au caracteristici tehnice similare cu cele ale rachetelor cu raza scurta si lunga de actiune si in legatura cu fabricarea de catre americani a avioanelor militare fara pilot, care intra in mod clar, conform Tratatului, la categoria rachete de croaziera", a adaugat Ministerul rus de Externe.
Sistemele de tip MK 41 cu lansare verticala (echivalentul tehnologiilor de tip Aegis) au fost in centrul atentiei in ultima perioada, in contextul in care Statele Unite intentioneaza sa le instaleze in Polonia si Romania in cadrul sistemului antibalistic, a explicat Ministerul rus de Externe. "Aceste sisteme pot lansa rachete de croaziera cu raza medie, iar versiunea terestra poate fi fi considerata o incalcare directa a Tratatului INF", a subliniat Moscova.
Statele Unite au indemnat, marti, Rusia sa distruga armamentul interzis prin acordurile ratificate de Moscova, denuntand incalcarea de catre partea rusa a Tratatului fortelor nucleare intermediare, datand din anul 1987. "Cerem Rusiei sa respecte obligatiile asumate prin acest tratat, sa elimine armamentul interzis si sa demonstreze acest lucru", a declarat Jennifer Psaki, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat american. "Este o problema foarte grava" si a fost evocata in trecut intre Washington si Moscova, a precizat Psaki.
Acordul Fortelor Nucleare Intermediare, semnat de SUA si URSS in 1987 si intrat in vigoare pe 1 iunie 1988, obliga ambele parti sa distruga toate rachetele balistice si de croaziera cu raze de actiune cuprinse intre 500 si 5.500 de kilometri.
Rusia este acuzata ca a testat o racheta cu raza de actiune de circa 1.000 de kilometri, dar care, modificata, poate atinge distanta de 2.000-3.000 de kilometri.
sursa/hotnews.ro