Asaltul robotilor
Robotii au fascinat marele public, dar si imaginatia cercetatorilor. O masinarie care sa se comporte ca un om, sau macar ca un animal, a fost considerata o adevarata provocare. Azi, ideea ca totul este posibil în materie de roboti „inteligenti” prinde un contur tot mai precis. Anii 70 ai secolului trecut sunt cei care au hranit comunitatea stiintifica, mai ales americana, cu fantasma ca era robotilor inteligenti sau a zborurilor intergalactice a sosit si ca pasi uriasi trebuie facuti spre un viitor tehnologic coplesitor.
Se constata ca în ciuda progreselor importante, dincolo de idei fantastice nu a ramas mare lucru. Nu avem azi nici computere neuronale, cum si le închipuia Arthur C. Clarke, nici zboruri intergalactice, nici roboti umanoizi care sa depaseasca inteligenta umana. Dar lupta continua si, chiar daca au fost reduse pretentiile, realizarile unor cercetatori sunt demne de remarcat.
Recent, o echipa de cercetatori de la celebrul Institut Tehnologic din Massachusetts (MIT) a construit un robot-ghepard care poate vedea si, mai ales, sari în mod autonom peste obstacole. Dupa cum scrie Agerpres, aceasta masinarie este primul robot cu patru picioare în stare de o asemenea performanta. Pentru a reusi un salt în alergare, robotul îsi planifica pasii asemanator unui atlet: în timp ce detecteaza ca se apropie un obstacol, estimeaza înaltimea obiectului si distanta.
Robotul alege cea mai buna pozitie pentru a sari si îsi ajusteaza pasul pentru a ateriza corect aproape de obstacol. Bazându-se pe înaltimea obstacolului, robotul aplica apoi o anumita forta pentru a ateriza în siguranta, înainte de reluarea ritmului initial de alergare. Conform celor de la MIT, în experimentele pe o banda de alergare si pe o pista interioara, robotul-ghepard a trecut cu succes peste obstacole de pâna la 45 de centimetri înaltime, adica mai mult de jumatate din înaltimea proprie, mentinând în acelasi timp o viteza medie de rulare de aproape 8 km/h. „Trebuie gestionat echilibrul si energia dar si sa fim capabili sa ne ocupam de impactul de dupa aterizare.
Robotul nostru este conceput special pentru acele comportamente foarte dinamice”, a explicat Sangbae Kim, profesor asistent de inginerie mecanica la MIT. Conform sitului newsoffice.mit.edu, echipa de cercetatori va face o demonstratie a saltului în alergare al robotului la finala concursului de robotica DARPA Robotics Challenge din California si va prezenta specialistilor informatiile detaliate despre sistemul autonom al robotului la conferinta „Robotics: Science and Systems” din luna iulie, de la Universitatea Sapienza din Roma.
Pana de robot
Pâna unde merge asemanarea dintre robot si om? Dupa cum se stie, cibernetica (inteligenta artificiala, drumul catre computere si roboti) s-a inspirat de la „arhitectura” umana, urmarind atât mecanismele proceselor cerebrale, cât si ale celor anatomice. De aceea robotii de azi încearca sa „semene” cu oamenii (animalele) pe care îi copiaza, chiar daca nu reusesc decât la o scara infima, si asta tocmai datorita complexitatii, înca necuprinse pe de-a-ntregul, a „arhitecturii” umane.
Uneori, asistam si la rezultate surprinzatoare. Ce face, de pilda, un om care îsi rupe piciorul? Cheama ambulanta, se duce la spital si specialistii ortopezi îi „repara” osul fracturat. O echipa de cercetatori francezi a prezentat în revista Nature proiectul unui robot capabil sa se adapteze mai multor tipuri de „pene”, dupa cum scrie situl lemonde.fr preluat de Agerpres.
Este vorba despre un robot mergator care îsi poate adapta functionarea în cazul în care i se slabeste sau i se rupe un picior – sau amândoua: el merge cu ceea ce îi ramâne, fara asistenta si fara sa astepte analizarea cauzelor incidentului. „Robotul se adapteaza asemenea unui animal”, scrie sursa citata. Realizarea nu trebuie sa ne mire, pentru ca de câteva decenii bune asistam la un asalt al robotilor. Exista roboti trimisi sa exploreze planete îndepartate sau fundul marilor, exista roboti în salile de operatii, în uzine sau sub capota masinilor, suportând presiuni si temperaturi care ar fi fatale omului.
Ideea acestui asalt la care azi suntem martori a fost ca, spre deosebire de om, robotii calculeaza si reactioneaza uneori chiar mai bine decât oamenii, nu le tremura mâna, nu obosesc, nu sunt deprimati si nu îsi iau concediu. Sigur, pâna la clipa în care un robot va cere explicatii unui patron în legatura cu nivelul salariului mai este o cale destul de lunga dar, deocamdata, oamenii sunt multumiti de roboti. Problema este ca se mai întâmpla ca si masinile, cum mai sunt numiti robotii, sa „pice”, sa aiba o pana. Când o asemenea pana se petrece la un robot trimis pe Marte sau într-o centrala nucleara, consecintele pot fi dezastruoase. Asa a aparut ideea unui robot care sa-si rezolve penele survenite în activitatea sa.
Cercetatorul Antoine Cully (26 de ani) si-a prezentat robotul la Institutul pentru sisteme inteligente si robotica al Universitatii Pierre-et-Marie-Curie din Paris. E vorba despre un paianjen mecanic care înainteaza pe sol cu cele sase picioare ale sale, cu un mers sacadat, dar regulat. Chiar si atunci când robotului i se debranseaza un picior, el încearca sa-si reia mersul. Nu reuseste din prima încercare, dar dupa o serie de tentative, paianjenul gaseste un nou mod de a merge, mai putin gratios, însa în linie dreapta si cu o viteza apropiata de cea initiala.
Jean-Baptiste Mouret, cosemnatar al articolului din Nature, compara aceasta facultate cu comportamentul uman: „Când îti sucesti glezna, nu stii precis ce ai. Nu toti suntem doctori si nici animalele nu sunt veterinari. Dar, ca si animalele, oamenii gasesc un mod de a se deplasa cu dureri cât mai mici. Robotul face acelasi lucru”. În cazul robotului-paianjen conceput de cercetatorul francez, nu e vorba de reparatii (cum si-au închipuit de multe ori scenaristii de la Hollywood), ci doar de o adaptare la conditii, conceputa pe „o copilarie simulata”. Pe ce se bazeaza aceasta premiera în abordare?
Cercetatorii au dezvoltat un algoritm cu ajutorul caruia robotul învata diferite feluri de mers. Timp de doua saptamâni el testeaza pe calculator asociatiile de miscari cu cele 18 articulatii ale sale (trei pe fiecare picior). Din cele 1.047 de combinatii posibile, el degajeaza, potrivit unui principiu de evolutie darwinian, 13.000 de comportamente coerente. Pe acestea robotul le trece în revista dupa ce cade în pana si lanseaza încercari succesive. „În loc sa caute acul în carul cu fân, calculatorul a adunat acele într-o cutie si le-a organizat într-un fel de harta pentru a-l gasi apoi pe cel mai bine adaptat, pentru a încerca apoi mersul cel mai eficient”, precizeaza Antoine Cully. Procesul de alegere/învatare a robotului-paianjen dureaza doua minute. Au fost testate sase pene diferite, pe teren normal, în panta si alunecos, toate cu succes.
Asadar, era robotilor, care se constituie în armate ostile gata sa atace savantii creatori si care încearca sa puna stapânire pe lume, mai are de asteptat. Pretentiile actuale sunt mai putin fanteziste: oamenii de stiinta se gândesc la aplicatiile industriale ale robotilor, mai ales în medii ostile, cum e cazul si celor doi roboti prezentati în aceste rânduri. Deocamdata e suficient si atât.