Am gasit banii pentru primul kilometru de drum expres. Cat costa vacanta electorala a parlamentarilor. Senatorii si deputatii se vor afla in "vacanta platita" timp de sase saptamani ca sa mearga in teritoriu pentru "activitate in circumscriptiile electorale". Astfel, chiar daca nu vor avea niciun fel de activitate in Parlament, cei 573 de alesi vor scoate din bugetul statului 14 milioane de lei, pentru ca isi vor primi in continuare salariile si indemnizatiile, bani cu care s-ar putea construi un kilometru de drum expres. Peste 3 milioane de euro, atat costa vacanta parlamentarilor luata cu ocazia campaniei pentru alegerile prezidentiale, daca luam in calcul banii pe care cei 573 de parlamentari ii primesc in continuare, desi nu se vor prezenta la lucrari. Cu cele peste 14 milioane de lei, dati pe sase saptamani de "activitate in circumscriptiile electorale", asa cum si-au autotintitulat concediul, s-ar putea plati, de exemplu, aproape 9.500 de doctori sau de profesori. Sau, daca luam in calcul recentul Master Plan General de Transport, prezentat de Ioan Rus, aproape un kilometru de drum expres, pe ruta Bucuresti-Alexandria-Craiova, noteaza Gandul.
Blestemele si nepasarea tin de decenii in ruina Cazinoul din Constanta. Pariul de 10 milioane de euro pe care l-a pus statul. O noua carte a fost aruncata in jocul cu o miza uriasa: salvarea Cazinoului din Constanta. Edificiul pasat de la o institutie la alta a ajuns acum in curtea Companiei Nationale de Investitii, care are la dispozitie 2 ani pentru a-i reda stralucirea. Unii sunt tentati sa spuna ca aceasta cladire pare urmarita de blestemele celor care si-au pierdut acolo bogatiile. In realitate, autoritatile nepasare au condamnat-o la ruina. Astazi, Cazinoul din Constanta este inchis si are din vina oamenilor un aer lugubru. Altadata era un loc stralucitor al balurilor si milionarilor carora patima pentru joc le-a adus mari suferinte, informeaza stirileprotv.ro.
Dan Dungaciu: Capcanele trilateralei Romania - Ucraina - Republica Moldova. E dificil sa discerni, in campania electorala, ce este substanta si ce este (doar) mesaj electoral. Asa stau lucrurile si cu enuntata trilaterala Romania - Ucraina - Republica Moldova, resuscitata intr-un moment in care bat la usa alegerile prezidentiale din Romania (2 si 16 noiembrie) si cele parlamentare in Ucraina (26 octombrie) sau R Moldova (30 noiembrie). In principiu, pare o idee buna si utila tuturor. Romania isi asuma rol de "lider regional", si asta nu strica niciodata in campanie, premierul ucrainean Iateniuk devine si el mai semnificativ in regiune si da un impuls Frontului Popular (actualmente undeva la 6% in sondaje), iar premierul Leanca, in ciuda apartenentelor net diferite la familiile europene (unul la PPE, altul la socialisti) a format deja un tendem "impotriva naturii" cu premierul Romaniei in perspectiva campaniilor electorale de pe cele doua maluri ale Prutului. Dincolo insa de campania electorala, mizele si implicatiile sunt mai profunde, scrie Adevarul.
DW: Clientelismul ca ideologie a PSD. Partidul legat ombilical de fostele structuri comuniste si securiste, actualul PSD, este in esenta lui o structura clientelara si nimic mai mult. O tesatura de interese personale, care ating pina si ultimul catun. In situatia ipotetica in care am avea o stinga bine conturata ideologic, aceasta ar avea o audienta mult mai mica decit actualul PSD. Avem de-a face doar in aparenta cu un paradox, fiindca forta PSD sta de fapt in influenta pe care o au baronii si primarii partidului asupra unor largi categorii de populatie. Punind in miscare un urias aparat de propaganda care a functionat si in regimul comunist, stinga fesenista s-a definit la inceputul anilor '90 nu pe temei ideologic, ci prin diabolizarea taranistilor si liberalilor, cei care urmareau sa "vinda tara strainilor". Pe acest fundal, fostii activisti si securisti, fie din structurile puterii la vedere, fie din puterea oculta, au pus umarul la falimentarea marii industrii energofage pe ruinele careia si-au facut primele afaceri profitabile si profitoare, relateaza Deutsche Welle.
Herta Muller: "Merkel vorbeste cu Putin, ca acesta sa nu o ia razna de tot". "Presedintele Vladimir Putin a inceput sa fie un dictator, in schimb populatia Rusiei este fericita ca a recuperat peninsula Crimeea", a declarat scriitoarea Herta Muller, laureata cu premiul Nobel pentru Literatura. "Cultul personalitatii la Putin e tot mai puternic si intram intr-o chestie pe care noi o stim din viata noastra anterioara", a mentionat autoarea, intr-o conferinta de presa, pentru a sublinia altfel cat de important este ca membrii unei comunitati sa nu accepte abuzurile unor state autoritare, asa cum s-a intamplat in Romania inainte de 1990. "Eu ma uit la experienta altor tari. Nu numai aici a fost o dictatura, toate tarile est europene au avut conduceri dictatoriale. Dar ma uit in Polonia, Cehia si Ungaria. Sunt diferente si sunt diferente de tinuta morala. In Polonia, nu s-ar fi putut intampla ce s-a intamplat aici, pentru ca populatia nu suporta. Si fiecare, nu vorbesc doar de intelectuali, ci toata populatia", a amintit Herta Muller, informeaza Romania Libera.
Se intampla si invers: Carciuma transformata in biblioteca la Blagesti.Miercuri a fost sfintit noul sediu al Bibliotecii din Blagesti, in cadrul unui ceremonial la care au luat parte o multime de localnici. Este un sediu prietenos, decorat atractiv, in care adulti si copii deopotriva pot gasi resurse pentru petrecerea unui timp liber de calitate. Noul sediu al Bibliotecii "Ion Creanga" se afla in fosta locatie a unei crasme, care a fost compartimentat, renovat si mobilat, cu sprijinul voluntar al intregii comunitati, in primul rand al Primariei. Fondul de carte se ridica acum la peste zece mii de volume, imbogatit in ultimele saptamani prin importante donatii de carte ale unor binevoitori, noteazadesteptarea.ro.
Pregatiri pentru Ebola: Se cumpara capsule de transport si spital de campanie. Cum in Romania este posibil oricand un caz de Ebola, din cauza numarului mare de conationali care muncesc in tarile din Africa lovite de epidemie, se fac pregatiri serioase pentru izolarea eventualelor cazuri. Epidemia de Ebola, care a ucis peste 3.000 de oameni si a imbolnavit 6.500 in Africa, risca sa se extinda, daca noile cazuri aparute nu sunt gestionate corespunzator. Expertii Centrului European pentru Controlul Bolilor Transmisibile estimeaza o crestere a numarului de bolnavi in perioada urmatoare, cu un varf de imbolnaviri in luna ianuare 2015. Intre timp, un prim caz de Ebola a fost depistat in Statele Unite ale Americii, la un barbat care a calatorit in Liberia si care la intoarcere nu avea nici un semn de boala. Un astfel de caz poate aparea oricand si in Romania, dat fiind faptul ca sute de romani lucreaza in zonele din Africa afectate de virus (Sierra Leone, Guineea, Nigeria si Liberia). La rectificarea bugetara de zilele trecute, s-a stabilit ca din banii care revin Sanatatii si Ministerului de Interne o parte sa fie alocati pentru a fi achizitionate echipamentele necesare pentru depistarea rapida si tratarea unor persoane afectate de virusul Ebola. De achizitiile pentru tratarea si transportul bolnavilor de Ebola se va ocupa Ministerul de Interne, scrie EVZ.