2015 aduce amenzi mai mari pentru soferi. Cea mai mare amenda ajunge la un prag de speriat; Misterul de pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Deszapezirea a devenit, de la o iarna la alta, de sase ori mai scumpa; Singurul roman care a "invadat" Marea Britanie
2015 aduce amenzi mai mari pentru soferi. Cea mai mica amenda este de aproape 200 de lei. Cea mai mare amenda ajunge la un prag de speriat. Valoarea punctului de amenda va creste de la 1 ianuarie, odata cu majorarea salariului mediu pe economie.Politistii de la Rutiera vor avea alte calcule de facut din luna ianuarie 2015, cand intra in vigoare hotararea de guvern care prevede cresterea salariului minim pe economie. Astfel, un punct-amenda reprezinta 10% din salariul minim brut pe economie, iar cea mai mica amenda, de doua puncte, va avea un cuantum minim de 195 de lei, de la 1 ianuarie 2015. Cea mai mare amenda rutiera aplicabila va fi de 9.750 de lei pentru clasa a V-a de sanctiuni, pentru firme, respectiv de 1.950 de lei pentru clasa a IV-a de sanctiuni, cea mai severa in cazul persoanelor fizice, potrivit EVZ.ro.
Singurul roman care a "invadat" Marea Britanie transmite conationalilor "sa ramana acasa". Cat castiga acum Victor Spirescu. Devenit faimos in urma cu un an, cand a fost singurul roman care a ajuns in Marea Britanie, dupa ridicarea restrictiilor de munca pentru Romania si Bulgaria, Spirescu a spus ca ii este dor de viata in tara sa natala, potrivit The Telegraph. In varsta de 30 de ani, romanul a spus pe final de an pentru jurnalistii britanici ca a venit doar sa faca niste bani si sa se intoarca acasa. De asemenea, Victor Spirescu spune ca nu-si sfatuieste conationalii sa vina in Marea Britanie. "Nu le spun sa vina aici. Este foarte greu. Este greu sa cresti in tara asta, sa economisesti bani. Doar daca ai noroc. Am venit aici sa muncesc, sa fac bani, nu pentru ajutoare sociale", a spus romanul, potrivit stirileprotv.ro.
Misterul de pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Deszapezirea a devenit, de la o iarna la alta, de sase ori mai scumpa. Deszapezirea autostrazii Bucuresti-Pitesti va costa in aceasta iarna aproximativ 18.600 de euro per kilometru, cu TVA inclus, de 5,4 ori mai mult decat pretul mediu platit de companie pentru fiecare kilometru deszapezit - de autostrada si drum national - in iarna 2011-2012 si de sase ori mai mult decat in iarna 2012-2013, reiese din informatiile Sistemului Electronic de Achizitii Publice. Contactat de Gandul, directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, a venit cu o declaratie seaca: "Probabil asa a iesit suma in urma licitatiei, nu ma ocup personal de licitati", potrivit gandul.info.
Romanii, in anul sperantelor. Marile evenimente pregatite pentru tara in 2015. 2015 aduce emotii baronilor locali care au dosare in curs de judecata. Provocari vor fi in domeniul turismului si al transporturilor. In acest an, numarul mallurilor va creste, iar autoritatile promit ca vor inaugura alte cateva sectoare de autostrada. Bucuresti Noile proiecte pe care le va avea Bucurestiul anul acesta: doua malluri noi si doua pasaje subterane Anul acesta, in Bucuresti ar trebui sa fie finalizate mai multe proiecte incepute de Primaria Capitalei. Printre acestea se numara Pasajul Piata Presei Libere si Pasajul Piata Sudului, dar si cateva lucrari ale investitorilor straini. Calarasi 2015, anul marilor transformari. Orasul de pe malul Borcei se reinventeaza, scrie Adevarul.ro.
Angela Merkel, mesaj dur pentru Vladimir Putin. Cacelarul german a dat un avertisment serios liderului de la Moscova. Cancelarul german Angela Merkel a declarat ca Europa nu va accepta ca Rusia "sa dispretuiasca dreptul international" in criza din Ucraina, in discursul ei de Anul Nou, informeaza AFP."Desigur, ne dorim sa construim securitatea noastra in Europa cu Rusia si nu impotriva Rusiei", a declarat cancelarul Merkel. "Dar Europa nu poate accepta si nu va accepta dispretuirea dreptului international", a adaugat ea. Discursul, in care ea adreseaza urari germanilor pentru Anul Nou, a fost inregistrat marti si a fost difuzat aseara. In criza ucraineana, "Europa a decis sa nu fie impartita, ci mai degraba sa actioneze unit pentru a-si apara ordinea de pace si valorile", a mai spus cancelarul german, citeaza EVZ.ro.