Mana noului manager de marketing se vede la ACS Poli Timisoara. Echipa are un nou sponsor

Mana noului manager de marketing se vede la ACS Poli Timisoara. Echipa are un nou sponsor

Conturile celor de la ACS Poli Timişoara vor fi în perioada următoare mai pline. Aceasta după ce clubul a semnat un nou contract de sponsorizare, de această dată cu un producător român cunoscut, din domeniul vinurilor.

Intrarea în prima ligă a fotbalului românesc aduce mai mulţi bani în contruile celor de la ACS Poli Timişoara. În prezent, echipa joacă pe tricouri cu numele unui producător local din domeniul mobilei. Iată că formaţia timişoreană va avea, începând cu partida de la Cluj, din următoarea etapă, un nou sponsor a cărui nume se va afla pe tricourile de joc.

„Poli Timișoara este onorată să anunțe încheierea unui contract de sponsorizare cu reputata companie ”Casa de Vinuri Cotnari”. Prestigioasa marcă va fi prezentă pe echipamentul echipei noastre deja de la meciul următor, cu CFR Cluj, din etapa a doua a Ligii I”, a anunţat Radu Birlică, noul manager marketing al ACS Poli Timișoara.

ACS Poli va juca duminică seara, de la ora 18.30, în deplasare la CFR Cluj.

sursa:tion

 

Parerea ta:

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou