Lavinia Milosovici, decisa sa renunte la titlul de cetatean de onoare al Lugojului din cauza unor neintelegeri cu primaria

Lavinia Milosovici, decisa sa renunte la titlul de cetatean de onoare al Lugojului din cauza unor neintelegeri cu primaria

avinia Miloșovici vrea să renunțe la titlul de cetățean de onoare al Lugojului, după ce primăria a acționat-o în instanță pentru suma de 770 de lei. Fosta sportivă este decisă să ceară și schimbarea denumirii sălii de sport care îi poartă numele.

Fosta gimnastă Lavinia Miloșovici a declarat că vrea să renunțe la titlul de cetățean de onoare al municipiului Lugoj, deoarece se simte umilită după ce a fost acționată în instanță de către Primăria Lugoj, pentru suma de 770 de lei, potrivit Cetățeanul.ro. Suma reprezintă valoarea TVA aferentă unui teren pe care sportiva l-a achiziționat de la primărie.

“Nu suma este o problemă așa cum am cumpărat terenul respectiv aș putea să achit și restul, doar că m-am simțit jignită de modul în care am fost tratată. A apărut în ziarele centrale că sunt falită, că mi-am pierdut casa, că nu mai am bani să-mi plătesc dările și alte exagerări de felul asta. Ba m-a sunat fosta mea antrenoare care s-a oferit să-mi plătească ea datoria. I-am explicat că nu se pune problema, pentru că nu sunt strâmtorată financiar și că am decis să nu plătesc această sumă pentru că este un abuz ”, a declarat Lavinia, potrivit aceleiași surse.

Municipalitatea lugojeană afirmă că sportiva nu poate fi scutită de la plata acestei taxe.

“În perioada 2007-2009, au fost concesionate 260 de terenuri în Balta Lată, cu 10,5 lei pe lună pentru 350 de metri pătraţi, până când şi-au construit casele, după care aveau posibilitatea să cumpere terenul, care costa 955 de euro. Cei care şi-au cumpărat terenul până în 2009, nu li s-a perceput TVA-ul, pentru că nu apăruse Noul Cod Fiscal, dar cei de la finanţe au fost de altă părere şi ne-au obligat să plătim din bugetul local, pentru ca mai apoi să recuperăm noi banii. În această situaţie s-au aflat 59 de proprietari care au primit înştiinţare din partea Primăriei, cu privire la achitarea acestui TVA. Majoritatea au plătit suma respectivă , dar au mai rămas încă 15 persoane de la care trebuie să recuperăm. Lavinia a primit terenul fără licitaţie, datorită meritelor sportive, dar acum la plată, nu mai putem interveni. Noi am făcut o notificare în 14 august 2012, prin care i-am solicitat să plătească de bunăvoie, aşa cum am procedat cu toţi proprietarii, şi nu o putem scuti de la plata celor 770 de lei. Lavinia are posibilitatea ca această plată să o facă eşalonat timp de un an”, a explicat Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj, mai precizează sursa citată.

,,Ştiu că locuitorii oraşului mă iubesc şi îi asigur şi eu de toată dragostea mea, dar gustul amar al dezamăgirii mă face să declar public că nu mai vreau să am de a face cu autorităţile locale. Sunt un om puternic, călit la şcoala înfruntărilor, dar mai am şi sensibilităţi ale sufletului, care nu vreau să fie ucise de nesimţirile vremii. Mă gândesc să iau într-o zi ziariștii după mine și să mă duc în biroul primarului și să îl anunț că renunț la titlul de Cetățean de Onoare și să-i cer să redenumească sala care acum îmi poartă numele. Lumea crede că eu am nu știu ce beneficiu din toate aceste titluri. Nu e așa, ba dimpotrivă eu sunt cea care plătesc”, a mai declarat Lavinia Miloşovici.

sursa:tion

 

Parerea ta:

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou