Inca doua amenzi pentru Heaven, pentru publicitate ilegala

Inca doua amenzi pentru Heaven, pentru publicitate ilegala

Poliţia Locală Timişoara pare să fi luat în colimator societatea Elaine – Clubul Heaven. Dacă zilele trecute agenţii au amendat clubul cu 500 de lei pentru că nu i-a lăsat să doarmă, noaptea, pe locuitorii mai multor cartiere, miercuri firma fostului poliţist Dorin Epure a mai încasat două amenzi. De această dată pentru că şi-a amplasat bannere prin oraş fără acordul autorităţii locale. Adică ilegal…

Reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara au anunţat, joi, încă două sancțiuni aplicate în cazul societății Elaine SRL – Heaven, pentru amplasarea de bannere fără aprobare. De această dată, agenţii au aplicat două amenzi a câte 2.000 de lei.

„Polițiștii locali au aplicat, în cursul zilei de ieri, două sancțiuni contravenționale societății comerciale Elaine SRL deoarece a montat fără a deține avizul Comisiei de Ordine Publică sau acord pentru publicitate temporar un banner de aproximativ 5 metri pe stâlpii de iluminat din intersecția Piața Consiliul Europei. Astfel, într-o primă fază, pe stâlpi se afla un banner care promova un eveniment care urma să aibă loc în localul respectiv și ulterior acesta a fost schimbat cu un altul, care promova alt eveniment. În urma verificărilor s-a stabilit că societatea în cauză nu deținea acord pentru niciunul din ele, motiv pentru care reprezentantul acesteia a fost sancționat conform HCL 160/2009 cu câte 2.000 lei”, au arătat reprezentanţii Poliţiei Locale.

Clubul Heaven a mai primit o amendă zilele trecute de la Poliţia Locală, după ce locuitorii de pe mai multe străzi din zona Stadionului „Dan Păltinişanu”, din cartierele Soarelui şi Girocului au reclamat faptul că nu se pot odihni noaptea din cauza gălăgiei. Poliţiştii locali au constatat că sesizările oamenilor se confirmă şi au sancţionat clubul cu 500 de lei pentru tulburarea liniştii locatarilor.

Timişorenii care locuiesc în zonele respective au depus de-a lungul timpului nenumărate reclamaţii privind nivelul ridicat al zgomotului, dar muzica a răsunat în continuare din zona stadionului, unde sunt amplasate mai multe cluburi.

sursa:tion

 

Parerea ta:

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou