Finantare asigurata pentru mall-ul de pe Calea Lugojului din Timisoara

Finantare asigurata pentru mall-ul de pe Calea Lugojului din Timisoara

Dezvoltatorul mall-ului Timişoara Plaza, care se va deschide în orașul de pe Bega pe Calea Lugojului, a anunţat că acum dispune şi de bani pentru a ridica această investiţie. Aceasta după ce a obţinut acces la o linie de finanţare care va asigura 65 de procente din necesarul de bani pentru noua construcţie.

În aceste condiţii, lucrările ar putea începe la finalul acestui an, autorizaţia de construire pentru Timişoara Plaza urmând să fie aprobată în următoarele săptămâni. Compania deţine un teren de 3,2 hectare în Timişoara şi are în plan dezvoltarea unui mall cu o suprafaţă de circa 40.000 mp.

„Cu proiectul din Timişoara intrat pe o direcţie bună şi cu vânzarea a o serie de active «non-core» realizată în ultima vreme, suntem încântaţi că facem progrese importante în implementarea strategiei noastre“, a declarat Ran Shtarkman, preşedintele şi CEO-ul Plaza Centers, conform Capital.ro.

De curând, israelienii de la Plaza Centers au vândut mai multe terenuri din România: un teren de 3,1 hectare din Târgu Mureş către grupul german Intercora pentru 3,5 mil. euro, un lot de 4,1 hectare din Hunedoara către Dedeman pentru 1,2 mil. euro şi, recent, a finalizat vânzarea unui lot de 4,6 hectare din Iaşi către Dedeman şi Lidl pentru 7,3 mil. Euro.

sursa:tion

 

Parerea ta:

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou