Autocamion rasturnat, la iesire din Timisoara, spre Sacalaz

Autocamion rasturnat, la iesire din Timisoara, spre Sacalaz

Accident de circulație, sâmbătă după-amiază, la ieșirea din Timișoara, spre Săcălaz. Un autocamion s-a răsturnat, iar toată încărcătura s-a vărsat pe șosea, fapt ce a îngreunat circulația în zonă.

Din primele informații, șoferul autocamionului circula pe drumul de leagă Timișoara de Săcălaz, având o încărcătură de moloz. La ieșire din oraș, mașina a intrat în balans și s-a răsturnat pe șosea.

La locul accidentului au ajuns de urgență echipaje de poliție și de prim-ajutor, care i-au acordat primele îngrijiri medicale șoferului. Din fericire acesta a scăpat doar cu câteva zgârieturi, iar transportul său la spital nu a fost necesar.

Circulația în zonă este îngreunată, iar sensul de mers spre Săcălaz este blocat. Traficul rutier este dirijat de către agenți rutieri pe o singură bandă de mers.

Pentru deblocarea circulației și curățarea drumului au fost aduse două buldoexcavatoare, pentru a repune autocamionul pe roți.

sursa:tion

 

Parerea ta:

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou