Seara accidentelor pe drumurile judetului Arad
Cinci persoane au fost ranite, iar una a decedat dupa ce un autoturism a intrat intr-o caruta pe drumul Arad-Iratosu, iar intre localitatile Vinga si Sagu, doua masini au intrat in coliziune.
ARAD. Intr-un interval de aproximativ 20 de minute, duminica seara, in judetul Arad, au avut loc doua accidente rutiere. Primul accident a avut loc intre Arad si Iratosu, iar cel de-al doilea s-a produs intre Vinga si Sagu. Un echipaj de descarcerare din cadrul Detasamentului de Pompieri Arad, o autospeciala SMURD si doua ambulante au fost trimise, duminica seara, in jurul orei 18.00, pe drumul ce leaga Arad de Iratosu pentru a acorda primul ajutor victimelor unui accident rutier produs in zona. Din primele informatii pe care le detinem se pare ca un autoturism in care se aflau patru persoane a intrat intr-o caruta care transporta lemne si in care se aflau doi oameni. Unul dintre acestia a fost prins, in urma impactului, sub caruta. A fost scos de sub caruta de paramedicii de pe autospeciala SMURD, nefiind nevoie de interventia echipajului de descarcerare. In urma accidentului, patru persoane au suferit rani si au fost transportate la spital pentru ingrijiri medicale. Starea lor este stabila.
La aproximativ 20 de minute distanta de accidentul rutier produs intre Arad si Iratosu, un altul a avut loc intre localitatile Vinga si Sagu. Aici, doua autoturisme au intrat in coliziune. In urma impactului, soferul uneia dintre masini a fost ranit, iar conducatorul celuilalt autoturism a decedat. La fata locului a fost trimisa o ambulanta si o autospeciala de stingere – deoarece pe soseaua s-a scurs ulei si combustibil – cu modul de descarcerare din cadrul Detasamentului de Pompieri Arad. Soferul ranit a fost transportat la spital.
Politistii efectueaza cercetari pentru a stabili cu exactitate cauzele si imprejurarile in care s-au produs cele doua accidente rutiere de duminica seara.
aradon.ro