Casele fara cuie de la poalele Muntelui Mic

BORLOVA – Locuinţele vechi din lemn făcute după metoda tradiţională, adică fără cuie, erau cândva des întâlnite în Banatul Montan.  Astăzi, din păcate, ele sunt din ce în ce mai rare. La poalele Muntelui Mic se mai păstrează câteva dintre aceste veritabile monumente, ridicate după reguli numai de bătrâni știute.

Trei astfel de case pot fi văzute și astăzi, trainice, în satulBorlova. Despre data când au fost ridicate nimeni nu-şi mai aminteşte. Borlovenii cred că undeva în jurul anului 1850, cel puțin așa s-a dus vorba din moși-stramoși, ceea ce înseamnă că sunt mult mai vechi decât Casa grănicerească de la Borlova, construită la Muzeul Satului din Bucureşti în anul 1936.  Actualul secretar al comunei Turnu Ruieni, Afilon Ursulescu, a crescut într-o asemenea casă, și știe toate amănuntele legate de aceste adevărate rarități.

„Casele erau construite foarte simplu. Aveau doar camera din faţă, de fapt intrarea principală era «prin foc», adică prin locul unde erau amplasate vatra din cărămidă şi coşul. Aici bătrânii făceau focul, încălzeau vatra, puneau pâinea neagră în tavă, după care aşezau ţăstul deasupra şi îl acopereau cu jar, apoi plecau la lucru. Noi, copiii care am prins casele acestea vechi, veneam de la şcoală, scoteam pâinea sau mămăliga din ţăst, le tăiam în două, o băgam în traistă şi ne duceam la câmp. Mama, după ce fierbea mâncarea în oale de pământ, punea coşul de nuiele pe cap şi venea după noi“, ne-a povestit Afilon Ursulescu.

Deasupra vetrei era coşul, iar pe lemnele aşezate la baza acestuia, chiar deasupra vetrei, se puneau cârnaţii şi slănina la afumat. „În cămară se ţineau cartofii, într-o groapă special făcută pentru asta, şi tot ce mai era necesar – butoiul cu brânză, cel cu răchie şi altele… Mai era apoi camera pentru dormit. Acolo erau două paturi, iar în faţa geamurilor era masa. După paturi, în funcţie de cât de înstăriţi erau oamenii, aveau lăzile de zestre, iar dacă familia avea mai mulţi copii mai aduceau un pat. Urma cuptorul, a cărui gaură se ducea la coşul de afară, din cămară”, a precizat localnicul.

Casele erau tencuite cu pământ şi erau date cu var, în care se adăuga, de obicei, culoare albastră. O astfel de construcţie se păstrează și astăzi la numărul 153; este casa Mariei Ursulescu în care, într-adevăr, nici urmă de vreun cui din fier. Totul se îmbină, se întrepătrunde şi se aşează perfect, de la podea până la grinzile din tavan, singurele „cuie“, dacă le putem numi aşa, fiind un fel de pene subţiri din lemn, care străpungeau bârnele pereţilor exteriori.

Afilon Ursulescu a datat acest tip de construcţie undeva în jurul anilor 1850-1860, spunând că acest tip de casă grănicerească, aşa cum este cea de la Muzeul Satului, a apărut pe la 1900, fiind mai spaţioasă şi având o cameră în plus. „Acea casă din Bucureşti a fost construită de meşteri din satul Borlova – învăţătorul Nistor Boşcai, Petru Zgaverdea şi un anume Albu, zis «Jigoreşti»”, a mai spus secretarul comunei Turnu Ruieni. În Banatul de Munte asemenea case sunt tot mai rare şi mai pot fi găsite doar în satele izolate, aşa încât pot fi numărate pe degetele unei singure mâini. Iar trei dintre acestea sunt la Borlova…

caon.ro